Rãzboiul din interiorul PSD Vaslui ajunge pe masa procurorilor. O plângere anonimã împotriva lui Adrian Solomon si Eduard Popica readuce în atentie un concurs organizat în urmã cu sapte ani

Potrivit informatiilor obtinute de reporterii „Vremea Nouã”, anul trecut, la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost înregistratã o plângere anonimã în care erau formulate acuzatii la adresa deputatului Adrian Solomon si a fostului prefect Eduard Popica. Sesizarea face referire la un concurs organizat în anul 2019, în cadrul Institutiei Prefectului – Judetul Vaslui. Autorul reclamatiei sustine cã Eduard Popica, care la vremea respectivã ocupa functia de prefect, împreunã cu parlamentarul Adrian Solomon, ar fi exercitat presiuni asupra membrilor comisiei de concurs pentru a facilita angajarea sotiei unui fost procuror. Mai mult, în document s-ar arãta cã persoana respectivã nu ar fi îndeplinit conditiile de vechime necesare pentru ocuparea postului scos la concurs.
Plângerea a plecat de la Bucuresti si s-a întors la Vaslui
Interesant este si traseul parcurs de reclamatie. Desi a fost înaintatã direct Parchetului General, procurorii din Capitalã au stabilit cã solutionarea cauzei nu intrã în competenta lor. Astfel, dosarul a fost trimis mai departe, trecând inclusiv pe la DNA Iasi, pentru ca, în cele din urmã, sã revinã în judetul din care a pornit întreaga poveste. În prezent, potrivit surselor noastre, sesizarea se aflã în lucru la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Vaslui. Ancheta nu ar fi rãmas doar la nivelul verificãrii documentelor, întrucât, la începutul lunii septembrie, procurorii ar fi audiat deja unul dintre membrii comisiei care a organizat concursul din 2019. Rãmâne de vãzut ce vor stabili anchetatorii dupã verificarea împrejurãrilor reclamate si dacã informatiile cuprinse în plângerea anonimã sunt sustinute de probe.
Miza ascunsã: nu concursul, ci telefoanele celor doi social-democrati?
Dincolo de acuzatiile propriu-zise, surse ale „Vremea Nouã” avanseazã o ipotezã care ar putea explica de ce o întâmplare veche de sapte ani a fost readusã tocmai acum în atentia organelor de urmãrire penalã. Potrivit acestora, plângerea ar fi, în realitate, un „balon de sãpun”, iar scopul urmãrit de autorul ei nu ar fi fost neapãrat elucidarea presupuselor nereguli de la concursul organizat de Prefecturã. Adevãrata mizã ar fi constat în deschiderea unei anchete care sã permitã solicitarea unor mandate de supraveghere tehnicã, inclusiv interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Adrian Solomon si Eduard Popica. Cu alte cuvinte, autorul sesizãrii ar fi sperat cã, odatã puse sub supraveghere telefoanele celor doi, anchetatorii ar putea descoperi si alte informatii, fãrã legãturã directã cu faptele reclamate initial.
Precedentul Dan Marian si dosarul care a luat o altã turnurã
UNDE DAI SI UNDE CRAPÃ… Sursele consultate de „Vremea Nouã” fac o paralelã cu situatia fostului vicepresedinte al Consiliului Judetean Vaslui Dan Marian si dosarul Bogos. Dosarul Bogos a avut ca punct de plecare o plângere referitoare la presupuse presiuni exercitate asupra primarului comunei Banca, pentru ca acesta sã îi atribuie un teren omului de afaceri Fãnel Bogos. În cazul lui Dan Marian, procurorii au obtinut mandatul dorit, iar interceptãrile telefonice efectuate în cadrul acelei anchete au scos la ivealã si alte presupuse aranjamente, considerate mult mai importante decât obiectul initial al reclamatiei, printre care avem mega-dosarul Bogos, dar si afacerea privind digitalizarea judetului Vaslui. Tocmai un asemenea demers ar fi sperat sã provoace, sustin aceleasi surse, si persoana care a formulat plângerea împotriva lui Solomon si Popica: o anchetã pornitã de la un concurs de angajare, dar care, prin eventuale interceptãri, sã conducã spre alte dosare. Numai cã, în acest caz, lucrurile nu ar fi evoluat în directia doritã de autorul sesizãrii. Din informatiile noastre, elementele reclamate nu ar fi oferit temeiul necesar pentru recurgerea la asemenea mãsuri intruzive de supraveghere.
Procurorii au ultimul cuvânt
ANCHETÃ LA VASLUI… Deocamdatã, identitatea autorului plângerii si eventualele sale motivatii nu sunt cunoscute public. Cert este cã dosarul îsi urmeazã cursul la nivel local, iar procurorii vasluieni sunt cei care trebuie sã stabileascã dacã existã indicii privind sãvârsirea vreunei infractiuni. Pânã atunci, presupusa mizã a interceptãrilor rãmâne la nivelul informatiilor furnizate de surse, iar acuzatiile împotriva celor doi social-democrati nu sunt fapte dovedite.
Popica trebuie sa priceapa ca se mai intampla…
Si Solo, la fel…