Local

Primarul Boroș a fost prietenos cu indienii, dar aceștia l-au ignorat complet!

NEINTERESANT… Ambasada Indiei la București a punctat inclusiv vizitele în orașele mai mici ale ambasadorului, precum Cernavodă sau chiar Bolintin-Vale. Doar Bârladul nu apare în galerie!

DEZOLANT… Ambasadorul Indiei a venit la Bârlad. De fapt, a venit de două ori în ultimele două luni. A fost primit la Primărie, a mers la Rulmenți, a discutat despre investiții, iar la cea mai recentă vizită a primit și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului. Primăria a postat mai multe anunțuri pe pagina sa oficială și s-a mândrit enorm cu această vizită care pare să deschidă noi culmi de colaborare economică și culturală bârlădeano-indiană. De asemenea, nu trebuie uitată delegația cu primarul Boroș în frunte care va efectua o vizită în India. Cu toate acestea, Ambasada Indiei la București nu a fost așa de afectată. În fapt, pe site-ul ambsasadei nu este menționat nimic despre Bârlad. Apar, în schimb, informații despre vizite desfășurate în aceeași perioadă în alte orașe. Ne-a atras atenția în special Cernavodă sau Bolintin-Vale. Ultimul nu știm sigur dacă e oraș, dar oricum pare mai important decât Bârladul!

Bârladul are, se pare, o relație interesantă cu diplomația indiană. Atât de interesantă încât ambasadorul Indiei în România, Excelența Sa Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a găsit de cuviință să ajungă aici de două ori într-un interval de numai câteva săptămâni. Prima vizită a avut loc la sfârșitul lunii iulie. Ambasadorul a fost primit la Primăria Bârlad de primarul Dumitru Boroș, unde au fost discutate profilul economic și cultural al orașului și posibilitățile de dezvoltare a unor colaborări cu India. Programul a inclus și o vizită la Rulmenți SA, unde diplomatul indian a văzut, la propriu, cum se învârt lucrurile în industria bârlădeană. Apoi, pe 21 septembrie, ambasadorul s-a întors la Bârlad, de această dată însoțit de profesorul și activistul social indian Achyuta Samanta. Vizita a fost ceva mai greu de trecut cu vederea: Mohapatra a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bârlad, iar lui Achyuta Samanta i-a fost oferită Cheia Municipiului. Oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare, iar evenimentul a avut și o importantă componentă economică și culturală. Cu alte cuvinte, dacă am fi judecat după protocolul local, Bârladul nu doar că a fost vizitat. A fost vizitat cu acte în regulă, cu pâine, cu sare, cu cheie și cu titlu de cetățean de onoare.

Nimic despre Bârlad pe site-ul oficial al ambasadei

În ciuda onorurilor și a devotamentului exprimat de vârful administrației bârlădene, site-ul oificial al ambasadei nu menționează nicăieri despre această vizită splendidă. Desigur, există și explicații mai puțin spectaculoase. Nu orice întâlnire sau deplasare a unui ambasador ajunge neapărat în secțiunea „Events/Photo Gallery” a unei ambasade. Doar că, dacă ne uităm pe site, vedem menționate o mulțime de alte vizite în multe alte orașe. Probabil, însă, vizita de la Bârlad nu a părut a fi așa importantă!

 

1 comentariu

  1. Daca muza dvs inspiratoare, primarul Boroș – cu sau fără șapcă – , nu mai iese câștigător la alegerile viitoare, ce va faceți, domnule Irimia?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button