Local

Trei vasluieni, rătăciți noaptea pe Ceahlău

Fotografie – Salvamont Neamț

Plecați, miercuri după-amiază, din Cabana Dochia pe Masivul Ceahlău, un grup de trei tineri din județul Vaslui au rămas blocați pe munte peste noapte. Cei trei au plecat din Cabana Dochia la apusul soarelui și au încercat să coboare către Stațiunea Durău, luând-o pe traseul către Cascada Duruitoarea. Din păcate, când s-a întunecat afară, cei trei au rătăcit cărarea, astfel că nu mai știau pe unde să coboare. Speriați că ar putea păți ceva peste noapte, vasluienii au sunat la numărul de urgență 112 și au solicitat ajutor de la Salvamont. Imediat, în căutarea lor a plecat un echipaj de salvatori montani de la Baza Durău, însoțiți de un câine de căutare-salvare și având asupra lor aparatură cu termoviziune. După ore întregi de căutare, aceștia au fost găsiți în jurul orei 22.30, panicați, dar teferi.

Acțiune în derulare. Salvamont Neamț derulează, în urma unui apel 112, o acțiune în zona Cascadei Duruitoarea – Masiv Ceahlău în vederea căutării și salvării unui grup de trei turiști rătăciți. Grupul prezintă o stare de panică avansată. Intervine echipa care asigură permanența în Baza Durău și unitatea canină de căutare-salvare în mediu terestru. Update 22.30. Grupul a fost găsit și este condus spre Stațiunea Durău”, au precizat reprezentanții Salvamont Neamț în timpul operațiunii de căutare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button