
Toate indiciile medicilor indică faptul că ar fi vorba despre o sinucidere. Pistolul a fost amplasat deasupra urechii, ar exista urme de arsură acolo (ceea ce indică faptul că țeava a fost lipită de cap în momentul declanșării trăgaciului), dar aceștia nu își explică de ce glonțul nu a ieșit pe partea cealaltă. Cea mai plauzibilă explicație vizează unghiul în care a fost declanșat pistolul și tipul de încărcătură, „praf de pușcă”, din cartuș. Deși vorbim de un pistol de calibru 9 mm, puternic, unul dintre cele mai răspândite calibre folosite la armele de mână.
După o operație complexă, glonțul a fost înlăturat din cutia craniană și a fost predat anchetatorilor pentru continuarea anchetei penale. De atunci, Viorel Oarză este internat la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, în comă profundă, de gradul al IV-lea. Medicii urmează să-l evalueze din nou pentru a estima în profunzime leziunile făcute de proiectil în creier. Dar sursele noastre spun că, cel mai probabil, această evaluare nu va mai avea loc.
„Nu-l văd ieșind sub nicio formă din comă. Este ținut în viață strict de mașini și de substanțe. Vârsta e în regulă pentru donare de organe, doar că va trebui ca specialiștii de ATI să evalueze starea acestora și, în plus, trebuie un acord al familiei. Nu am auzit și nu știu să se fi discutat despre acest aspect. În plus, pentru asta, ar trebui să rămână măcar în starea în care este acum – și e complicat”, au explicat specialiștii.
Reamintim faptul că Viorel Oarză, fost boxer, a fost găsit împușcat în cap în pădurea din proximitatea comunei Holboca. Din primele informații ale anchetatorilor, este vorba despre o tentativă de sinucidere…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-interlopul-viorel-oarza-tinut-in-viata-de-aparate-si-de-medicamente-nu-l-vad-iesind-sub-nicio-forma-din-coma–1892911.html