Aglomerația cauzată de șantierul podului din Bucium, care a pus la încercare nervii multor șoferi, i-a stimulat pe alții să găsească rute alternative. Astfel că o parte dintre aceștia merg pe străduțele lăturalnice din Bucium, multe neasfaltate sau dezafectate, cu gropi adânci și șanțuri în betoanele turnate în comunism, ca să ajungă să se înțepe în Drumul Hoților, la jumătatea distanței dintre podul din Bucium (și varianta ocolitoare) și Mănăstirea Vlădiceni.
O postare pe grupul „Ești din Iași dacă” făcută de un șofer arată stadiul dezastruos al infrastructurii pe o parte dintre aceste drumuri ocolitoare. El a făcut dreapta în dreptul benzinăriei MOL și a magazinului Lidl și a străbătut drumurile spre „Strada Grigore T. Popa”. În cele 3 filmulețe postate de acesta se vede cum drumul de asflat se transformă în beton neîngrijit și spart și apoi în drum de piatră, care se umple de noroi, conform celor care au contribuit în comentarii, la fiecare ploaie mai serioasă.
Alți temerari fac virajul la dreapta mult mai în spate, în dreptul Hanului Dacilor, și merg paralel cu Șoseaua Bucium până la varianta ocolitoare. „Câștigi timp, dar umpli mașina de praf”, a comentat un ieșean la postare. Mulți însă spun că a fost solicitat de mai mult timp un sprijin din partea Primăriei pentru ca drumurile respective să fie asfaltate măcar minimal, ca să preia o parte din trafic. „O lingură de asflat nu toarnă și cineva pe drumul ăsta de tancuri?”, s-a întrebat un alt internaut.
Cum arată ruta parcursă în video
Șantierul deschis de abia 3 zile dă dureri de cap tuturor
Șantierul de reparație capitală și consolidare a Pasajului Socola a fost deschis oficial luni, 14 septembrie. Pentru a nu închide complet una dintre principalele intrări în oraș, lucrările sunt făcute pe jumătate de cale. Circulația dinspre Podu Roș spre Bucium rămâne pe pasaj, într-un singur sens, iar șoferii care vin din Bucium spre Podu Roș sunt deviați pe drumul alternativ amenajat în zona Gării Socola.
Ruta alternativă are aproximativ 1,4 kilometri și urmează traseul strada Trei Fântâni – breteaua de acces/rampa CF – trecerea la nivel cu calea ferată Iași–Ungheni – strada Mihail Sturza – strada Bucium, în zona Bularga. Traseul funcționează în sens unic, dinspre Bucium spre Podu Roș. „Ziarul de Iași” a prezentat înainte de deschiderea șantierului cum se circulă pe ruta alternativă și ce restricții intră în vigoare din 14 septembrie.
Un reporter ZDI a parcurs și noul traseu înainte de inaugurare, iar materialul poate fi consultat aici, cu imagini și detalii despre trecerea la nivel cu calea ferată…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/soferii-ieseni-au-gasit-un-drum-de-tancuri-ca-sa-ocoleasca-aglomeratia-din-bucium-o-lingura-de-asflat-nu-toarna-si-cineva-pe-aici-pe-unde-merge-ruta–1892930.html
