
Primarul Mihai Chirica a anunțat recent că amplasarea mormântului și a monumentului dedicat lui Alexandru Ghica a primit avizul final. Proiectul este gata, descărcările arheologice sunt contractate, iar municipalitatea speră ca până la sfârșitul anului monumentul să fie montat pe soclu.
„Avem avizul final privind amplasarea mormântului și a monumentului dedicat lui Alexandru Ghica, chiar aici, în fața Palatului Culturii s-a ales locul. Am și semnat contractul pentru descărcări arheologice. Am terminat proiectul, l-am prezentat Comisiei naționale și Comisiei zonale. Am primit avizul, în sfârșit, după o perioadă destul de lungă și după niște replici destul de contondente”, a declarat recent edilul.
Potrivit acestuia, monumentul este finalizat, iar municipalitatea își propune ca până la sfârșitul anului să fie montat pe soclu, împreună cu procesiunea de înmormântare. Chirica amintește că discuțiile cu familia moștenitoare au fost complicate, cu schimbări repetate de poziție, dar în cele din urmă s-a revenit la varianta inițială propusă de primărie: „Locația inițială, așa cum am propus-o noi, cu familia moștenitoare, ne-am învârtit, ne-am certat și am ajuns de unde am plecat. (…) Va fi amplasată pe axa care unește Biserica Sfântul Nicolae Domnesc cu turnul Palatului Culturii, la o distanță rezonabilă, pe domeniul public. Nu intrăm în curtea bisericii.”
Disputa privind amplasamentul
Discuțiile despre locul în care urma să fie îngropat ultimul domnitor al Moldovei au început în primăvară, când primarul a insistat ca monumentul să fie amplasat „la umbra Palatului Culturii”, nu în Copou. Au urmat dezbateri aprinse pe șapte posibile amplasamente, cu poziții diferite între municipalitate, familie și specialiști. Decizia finală privind amplasarea a fost dată la București, de Comisia Națională pentru Monumente, din subordinea Ministerului Culturii, după mai multe runde de avizare și reveniri asupra proiectului…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/aviz-final-pentru-monumentul-si-mormantul-domnitorului-alexandru-ghica-va-fi-amplasat-in-fata-palatului-culturii-am-si-semnat-contractul–1892217.html