Extern

Frații Tate, trimiși în judecată într-un nou dosar

Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Andrew și Tristan Tate într-un nou dosar, înregistrat joi pe rolul Tribunalului București.

Conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, dosarul îi vizează pe Andrew Tate, Tristan Tate, Alexandra-Luana Radu și Georgiana Manuela Naghel.

Trimiterea în judecată vine după ce, în decembrie 2024, Curtea de Apel București (CAB) a restituit DIICOT rechizitoriul inițial pentru refacerea urmăririi penale.

Ulterior, procurorii au extins cercetările și au formulat noi acuzații în această cauză.

Dosarele au fost înregistrate pe portalul instanțelor sub numerele 36755/3/2026 și 36754/3/2026.

Obiectul dosarului: traficul de minori

Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, obiectul cauzei este traficul de minori, faptă prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) din Codul penal, raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal („traficul de persoane”) și la art. 182 lit. c) din Codul penal, care definește exploatarea unei persoane ca incluzând, printre altele, obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice destinate producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală.

Rechizitoriul menționează și aplicarea art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, faptă reținută în formă continuată, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal.

Surse apropiate de anchetă susțin, pentru Hotnews, că aceste acuzații ar fi fost disjunse din „calupul” de acuzații la care lucrează procurorii DIICOT pentru a nu exista riscul ca ele să se prescrie. ..https://hotnews.ro/fratii-tate-trimisi-in-judecata-intr-un-nou-dosar-2340675

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button