NEATRACTIV… Consiliul Județean Vaslui nu mai atrage atât de mult pe cât o făcea pe timpuri, când să-i reprezinți pe vasluieni în cel mai important legislativ al județului era o onoare. Dacă ritmul demisiilor din Consiliul Județean Vaslui se păstrează, sunt șanse serioase ca, la finalul actualului mandat, la fotografia de grup să nu mai recunoască nimeni fotografia de la început. Și asta pentru că actualul mandat al legislativului județean începe să semene tot mai mult cu o gară: unii vin, alții pleacă, iar cei rămași pe peron se uită să vadă cine le mai devine coleg. Ultimul care și-a luat bilet numai dus din CJ Vaslui este Vlad Sârbu, reprezentant al USR, care și-a depus demisia pe 27 august.
Plecarea sa vine la doar două luni după ce colegul său de partid, Dănuț Bâicu, a făcut același lucru. Practic, USR Vaslui pare să fi descoperit rotația cadrelor înaintea partidelor mari: nu schimbă miniștrii, schimbă consilierii județeni. În locul lui Vlad Sârbu, ar urma să intre în Consiliul Județean Mihai Bolea, tot de la USR. Problema este că Sârbu și Bâicu nu sunt nici pe departe singurii care au părăsit legislativul județean în actualul mandat. Lista a devenit suficient de lungă încât secretariatul CJ ar putea lua în calcul introducerea unei rubrici permanente pe ordinea de zi: „Diverse, demisii și validarea următorului de pe listă”. Printre cei care au spus deja „Mulțumesc, eu cobor aici” se numără Roxana Miron Feraru, Dan Marian și Cătălin Moraru, de la PSD, Octavian Chiriac și Cristian Lazăr, din zona liberală, precum și Sorin Chelmu și Emil Enache, de la AUR. În cazul Roxanei Miron Feraru, plecarea a venit după ocuparea unei funcții publice incompatibile cu mandatul de ales județean, iar în luna mai CJ constata oficial și încetarea, prin demisie, a mandatului lui Cristian Lazăr și al lui Octavian Chiriac.
Flavius, cred că aici merită spus un lucru pe care, de multe ori, îl pierdem din vedere atunci când vorbim despre un mandat de consilier județean.
Este foarte greu să menții constant un asemenea nivel de implicare și nu mă refer doar la efortul intelectual de a fi permanent pregătit, de a citi materialele de ședință, de a înțelege proiectele de hotărâre și de a putea vota în cunoștință de cauză. Mă refer mai ales la efortul de a fi prezent în teritoriu, printre oameni, de a-i asculta, de a le înțelege problemele și, pe cât posibil, de a le oferi răspunsuri, iar toate acestea au un cost real. Deplasări, timp, disponibilitate, relaționare, comunicare și, nu în ultimul rând, resursele necesare pentru a putea susține social și material o activitate care presupune să fii prezent aproape permanent. De aceea, dacă vorbim despre indemnizația de aproximativ 1.500 de lei pe lună, mie mi se pare sincer foarte puțin în raport cu ceea ce presupune, în realitate, exercitarea responsabilă a unui astfel de mandat.
Nu spun că un om trebuie să intre în administrație pentru bani. Dimpotrivă. Dar nici nu putem pretinde implicare, prezență și performanță fără să recunoaștem că acestea presupun resurse.
Poate că una dintre explicațiile pentru care unii oameni aleg, în cele din urmă, să renunțe la mandat nu este lipsa de interes pentru comunitate, ci tocmai dificultatea de a susține pe termen lung acest echilibru între responsabilitatea publică, profesie, familie și costurile personale ale implicării.
Până la urmă, un mandat public nu înseamnă doar ședința din sala Consiliului Județean. Înseamnă și tot ceea ce faci înainte și după acea ședință, pentru ca votul și reprezentarea oamenilor să aibă substanță.