Procurorii DNA explică de ce au chemat-o pe Cristina Trăilă să dea cu subsemnatul: ” ar fi sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de exercitare a influenței”

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta Trăilă Cristina, secretar general adjunct al Guvernului României, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 03–04 noiembrie 2025, suspecta Trăilă Cristina, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului României, ar fi sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de exercitare a influenței asupra președintelui A.N.S.V.S.A., în scopul înlocuirii din funcție a directorului D.S.V.S.A. Vaslui cu o persoană agreată de inculpatul B.F.
Scopul urmărit ar fi fost obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul B.F. și pentru societatea deținută de acesta, constând, între altele, în aprobarea unui dosar de despăgubire în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, precum și în diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societății.
Suspectei Trăilă Cristina i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” se arată în comunicatul DNA.
Pesede a distrus Romania, dar penele, ce face😡
A picat susținătoarea primarului de muntenii de jos? Se lauda peste tot cu spatele de la București. A tras pentru Senat, dar nu s-au putut! Iuliane, dace ești pe înregistrări, ce faci? Oricum, DNA a inceput munca! Stai prin preajmă!
La pușcărie cu avocata miliardară a austriecilor care au ras pădurile României!!
O MAFIOATĂ!
Așteptăm articolul despre primarul din Miclești care învârte motorină de 75.000 de lei fără acte. Ați scris despre administratorul lui, baronul Florin Ionel, care caută alta sinecură la căminul „cultural”.
Asteapta!