Un măslin din Portugalia de pe vremea fenicienilor și romanilor încă rodește după 3.700 de ani de viață

În Portugalia există sute de arbori a căror vârstă estimată depășește deja 2.000 de ani, în special măslini, a căror vârstă a fost certificată de-a lungul anilor de Universitatea Trás-os-Montes și Alto Douro (UTAD).
Timp de mulți ani, totul indica faptul că arborele cunoscut sub numele de „Oliveira do Mouchão”, din municipiul Abrantes, ar putea fi cel mai bătrân din țară. Într-un comunicat emis de instituția academică în octombrie 2018, se preciza că la acel moment avea deja 3.350 de ani, scrie Euronews.
Este un măslin „contemporan cu fenicienii, celtiberii și romanii” și, potrivit UTAD, la începutul anului 2022 încă „producea măsline ca în floarea tinereții, în ciuda trunchiului ros de ravagiile timpului”.
Un exemplar care a supraviețuit, printre altele, trecerii „popoarelor invadatoare, barbarilor și popoarelor strămutate” de-a lungul mileniilor, „datorită rădăcinilor adânci pe care și le-a înfipt” în sol. A fost, de asemenea, unul dintre candidații la concursul Arborele European al Anului 2022, clasându-se pe locul al cincilea în competiția națională și, prin urmare, nereușind să reprezinte Portugalia la nivel internațional.
Estimarea a fost obținută folosind o metodă dezvoltată de o echipă de cercetători de la UTAD, care a fost deja brevetată și aplicată în cadrul unei colaborări cu compania Oliveiras Milenares și care a făcut posibilă calcularea vârstei a nenumărate exemplare, atât în Portugalia, cât și în străinătate.
Metoda se bazează pe un model matematic care corelează vârsta unui arbore cu caracteristicile trunchiului său, precum diametrul, înălțimea sau circumferința, potrivit informațiilor publicate pe portalul Florestas.pt, o inițiativă a The Navigator Company și Raiz – Forest and Paper Research Institute…https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/un-maslin-din-portugalia-de-pe-vremea-fenicienilor-2550537.html