ÎNGROZITOR… Cei doi frați care au murit înecați în apele Mării Negre, în dreptul stațiunii Olimp, duminică, 16 august, sunt vasluieni, din comuna Dodești. Este vorba despre Ionuț Valentin Sava, de 17 ani, și fratele său mai mare, Vlad Sava, de 19 ani. Apropiații lor confirmă moartea acestora și, în stare de șoc, spun că băieții munceau pe litoral, ca sezonieri la complexul „Steaua de Mare”. Duminică prinseseră, probabil, o zi liberă și au vrut să se bucure de apa mării, însă nu au ținut cont că steagul roșu era arborat, semn că marea era furioasă, iar curenții foarte periculoși. Ambii au intrat în apă ca să înoate, însă nu a durat mult până când aceștia au fost trași de curenți în larg. Salvamarii au intrat după ei în cel mai scurt timp, dar nu l-au putut aduce la mal decât pe fratele mai mic, Ionuț. Starea sa însă era destul de gravă, așa că manevrele de resuscitare, efectuate de echipele de salvatori, au fost în zadar. S-a declarat decesul. Zece scafandri au pornit să îl caute pe Vlad, cu speranța că poate va fi găsit în viață. După o oră de căutări, trupul fără viață al acestuia a fost găsit. Dubla tragedie nu poate fi măsurată în cuvinte pentru familia și apropiații celor doi frați din Dodești, fiind la fel de dureroasă pe cât a fost și acum patru ani, pentru două familii din zona Huși, când, la fel, doi tineri, prieteni, ambii studenți, munceau pe litoral și au vrut într-o zi liberă să se bucure de apa mării. Aurel Pintea din Crețești și Lucian Arion din Huși, ambii au murit într-un mod aproape identic cu cei doi frați din Dodești.
Clipe cumplite pentru o familie din comuna Dodești. Cei doi fii, Ionuț Valentin, de 17 ani, și fratele său, Vlad, de 19 ani, au murit în apele agitate ale mării. Salvamarii, deși i-au văzut când au intrat în apă, în ciuda steagului roșu ridicat pentru a avertiza turiștii că nu este voie în mare, nu au mai avut timp să ajungă la ei, să îi salveze. Tinerii au vrut să înoate, dar curenții i-au tras cu putere în larg. Salvamarii au reușit să îl aducă la mal, încă viu, pe Ionuț, însă acesta era deja în stop cardio-respirator. Manevrele de resuscitare nu au dat roade și echipa de salvatori nu a putut decât să constate că bietul adolescent decedase. O echipă de zece scafandri porniseră, între timp, după fratele lui mai mare. L-au căutat cam o oră, dar când l-au găsit, era deja prea târziu. Și Vlad a fost declarat decedat. Vestea a fost cumplită pentru cei dragi, care au spus că băieții nu se duseseră pentru altceva, decât ca să muncească și să își mai strângă un ban, muncind cinstit. Credința lor este că s-au bucurat pentru o după-amiază liberă și au vrut să înoate în mare. Numai că, în entuziasmul lor, au neglijat faptul că marea era agitată și curenții extrem de puternici. Salvamarii au spus că au reușit să salveze de la înec în jur de 15 persoane, însă, cei doi frați vasluieni, din nefericire, nu s-au aflat printre ele.
Tragedia de la Dodești, aproape identică cu cazul dureros de acum 4 ani, de la Huși. Doi studenți au murit înecați, însă trupul lui Lucian Arion nici acum nu a fost găsit
Această dublă tragedie reamintește tocmai prin asemănările sale izbitoare, de cazul altor doi tineri din Vaslui, mai exact din zona Huși, Aurel Pintea (din satul Crețești) și Lucian Arion (din Huși). Ambii erau studenți la Agronomie, iar cei care îi cunoșteau spuneau că erau niște exemple de băieți, harnici și sprijin pentru familiile lor. Ambii, ca și frații Sava, au mers pe litoral să muncească sezonieri și, la fel, au vrut să se bucure într-o după-amiază de ziua liberă și de o baie în mare. Ambii s-au înecat. Ceea ce face ca rana să nu se fi vindecat nici acum pentru familia din Huși este faptul că trupul lui Lucian Arion nu a mai fost găsit nici până azi, deși au trecut 4 ani. Salvamarii au atras din nou atenția, pentru toți cei care ajung la mare: să țină seama de avertizările în privința mării, căci curenții puternici ai acesteia nu iartă pe nimeni.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.