Familia baschetbalistului Chauncey Hardy, ucis în toamna anului trecut într-un club din Giurgiu, cere daune de 1.5 milioane de dolari statului român.Principala acuzaţie este rasismul dar şi neglijenţa autorităţilor române care nu ar fi anchetat ca la carte moartea sportivului.
Avocaţii familiei Hardy susţin că atacul asupra lui Chauncey Hardy nu a fost numai anti afro-americani, ci şi anti-americani. Ei spun că au şi dovezi care să le susţină concluziile, însă nu au vrut să ofere mai multe detalii pentru moment. De asemenea, avocaţii vor să iniţieze o acţiune judecătoarească pentru neglijenţă în ceea ce priveşte circumstanţele care au dus la moartea tânărului.
Mama lui Hardy a cerut ajutorul FBI-ului într-o nouă anchetă, nefiind mulţumită de rezultatele justiţiei române. Femeia susţine că nu a primit nici până acum rezultatele autopsiei fiului ei, şi prin urmare nu ştie ce anume a dus la moartea lui.
De asemenea, mama lui Hardy spune că a simţit că şi-a pierdut copilul de două ori. Prima oară pe nouă octombrie, când tânărul a murit, iar a doua oară pe 23 februarie, când tribunalul din România l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia la doar cinci ani în spatele gratiilor. Decizia este contestată atât de avocatul familiei Hardy, cât şi de Tănăsoaia, iar audierea va avea loc pe 17 aprilie.
Baschetbalistul Chauncey Hardy a murit în urma unui conflict iscat într-un club din Giurgiu. Tânărul a fost dus la spitalul judeţean din Giurgiu, după care a fost transportat în capitală, unde a murit. Raportul de autopsie arata ca decesul a survenit in urma unui traumatism puternic, soldat cu hemoragie masiva si factura craniana.
www.antena3.ro