Un nou coridor spre UE: Ucraina negociază cu Republica Moldova tranzitul de cereale pe calea ferată

Exporturile din porturile ucrainene prin Marea Neagră, inclusiv prin așa-numitul „coridor de securitate” către România, s-au confruntat în ultimele luni cu dificultăți tot mai mari, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra navigației și infrastructurii portuare ucrainene.
Potrivit surselor din Ucraina și Republica Moldova, Kievul ar dori să transporte cereale prin teritoriul moldovenesc până la portul românesc Constanța, cu o reducere de 50% față de tariful standard.
„În prezent colectăm informații despre volumele potențiale de la expeditorii interesați. Procesul de colectare a datelor nu s-a încheiat încă”, a declarat pentru Reuters un oficial de rang înalt din industria ucraineană.
O sursă din cadrul companiei „Calea Ferată a Moldovei” a precizat că, în cursul negocierilor, partea ucraineană a cerut o reducere de 50%. Republica Moldova ar fi răspuns cerând Ucrainei garanții privind volumele de cereale care ar urma să fie transportate pe această rută.
„În prezent, părțile discută termenele și volumele de tranzit al cerealelor ucrainene prin Republica Moldova către portul Constanța”, a mai transmis sursa citată.
Fostul director al „Căii Ferate a Moldovei”, Oleg Tofilat, a declarat pentru Reuters că, printr-un coridor feroviar de tranzit prin Republica Moldova, ar putea fi transportate anual 4,5 milioane de tone de cereale.
Potrivit estimărilor ucrainene, un coridor pe deplin funcțional ar putea asigura 10% din exporturile țării. Republica Moldova a mai asigurat transportul feroviar de cereale ucrainene în perioada 2022-2023…https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/un-nou-coridor-spre-ue-ucraina-negociaza-cu-2549034.html