După caniculă, vin furtunile în aproape toată țara. Unde va fi cod portocaliu de vijelii
Valul de căldură se mai domolește iar numărul zonelor unde va fi caniculă se restrânge. Meteorologii au emis însă mai multe avertizări privind vijeliile care vor lovi azi în mare parte din țară.
Vineri, 7 august, valul de căldură va persista în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, sudul și vestul Olteniei, sud-vestul și nord-vestul Transilvaniei, centrul și nordul Crișanei, potrivit ANM. Pentru aceste zone a fost emis un cod galben de caniculă.
Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, au precizat meteorologii.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 20…21 de grade mai ridicate pe litoral până la 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Pentru județele Arad și Timiș, ANM a transmis o alertă cod portocaliu de caniculă. În aceste zone, vineri (7 august), valul de căldură va fi persistent și intens. De asemenea, va fi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 39 de grade. Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 20…22 de grade.

Însă după valul de căldură extremă, urmează o zi cu instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și ploi torențiale.
Astfel, în intervalul 07 august, ora 12:00 – 07 august, ora 23:00 va fi cod galben de vreme extremă în Banat, Crișana, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, precum și în nordul Olteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm).
În intervale scurte de timp (1…3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30…50 l/mp.
De asemenea, va fi valabil un cod portocaliu în perioada 07 august, ora 12:00 – 07 august, ora 23:00. Vor fi vizate de această atenționare cea mai mare parte a zonei montane, Maramureș, nordul și nord-vestul Moldovei…https://hotnews.ro/dupa-canicula-vin-furtunile-in-aproape-toata-tara-unde-va-fi-cod-portocaliu-de-vijelii-2319255