IasiMoldova

Nu se mai stinge lumina în tot orașul: pe jumătate din rețeaua stradală se reduce intensitatea

Acolo unde luminozitatea nu poate fi redusă, rețeaua de iluminat stradal va fi deconectată.

Ideea primarului Mihai Chirica de economisire a energiei prin închiderea iluminatului public din oraș în cea mai mare parte a nopții (după ora 24), a stârnit mai multe reacții, cum era de așteptat. În prima noapte în care s-a aplicat programul redus de iluminat public, acesta a fost închis într-o proporție de aproximativ 70 la sută, ne-a spus primarul Iașului, care a adăugat că acest procent va crește.

Nu e vorba de economisirea energiei, ci de a lăsa să funcționeze cealaltă parte din activitate pe timpul nopții, a explicat el, arătând în primul rând spre rețeaua spitalicească, apoi și către firmele care lucrează și în schimbul 3 – Antibiotice, Phinia Delphi și alți consumatori mari, care altfel ar putea să trimită oamenii în șomaj.

Pe de altă parte, primarul Chirica s-a arătat mirat că măsuri precum reducerea programului de iluminat public nu au fost decise la nivel central. „Înțeleg autonomia locală, dar când este vorba de destinul unei țări atunci lucrurile trebuie să capete o formă cât mai organizată, lucru pe care trebuie să-l facă guvernul prin ministerele de resort, după discuții cu Asociația Municipiilor, de exemplu”, a menționat el. Țara nu se conduce prin voluntariat, a adăugat Mihai Chirica.

Primarul a admis că nu este o situație foarte confortabilă, dar a încheiat cu speranța că, „poate, până în weekend ne reechilibrăm”.

Mai multă lumină decât în noaptea precedentă, dar și mai multă poliție pe străzi

Luni seară a fost anunțat noul program de reducere a iluminatului public. În jumătate din oraș, acolo unde a fost instalată tehnologie LED, „sistemul va funcționa la o intensitate redusă cu 50 la sută până la 70 la sută pe tot parcursul nopții. Pentru restul rețelei se vor face deconectări de fază. Nu se oprește iluminatul complet, ci se scade consumul și intensitatea luminoasă”, anunță cei de la primărie.

Iluminat arhitectural va fi oprit la miezul nopții la toate clădirile unde este asigurat de municipalitate. Spitalele trebuie să verifice și să aibă funcționale grupurile electrogene și sursele alternative de energie. Transportul public rămâne prioritar, însă încărcarea autobuzelor electrice se va face exclusiv în afara intervalului orar 19-23.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întrunit aseară, a recomandat centrelor comerciale să reducă iluminatul din parcări după finalizarea programului și să oprească sau să limiteze stațiile de încărcare pentru mașini electrice în intervalul orar 19-23…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/nu-se-mai-stinge-lumina-in-tot-orasul-pe-jumatate-din-reteaua-stradala-se-reduce-intensitatea–1881493.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button