Intervenție inedită a pompierilor vasluieni: o pisicuță salvată de sub acoperișul unui bloc
O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă dimineață, la un bloc din municipiul Vaslui. O pisicuță rămasă blocată sub acoperișul blocului 317 a fost salvată de pompierii militari, după ce locatarii au observat că animalul nu mai putea ieși și au cerut ajutorul autorităților.
Oamenii din zonă au încercat inițial să găsească o soluție pe cont propriu însă cum accesul în spațiul îngust de sub acoperiș era imposibil fără echipamente speciale, la fața locului au fost solicitați pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui. Salvatorii au intervenit cu o autoscară, folosind tehnica și experiența necesare pentru a ajunge în siguranță la animal. După câteva minute de intervenție, pisicuța a fost recuperată nevătămată și încredințată celor care au urmărit cu emoție întreaga operațiune.


Țara arde și baba se piaptănă. Interogați pisica să spună cum a ajuns la locul cu pricina. Intervenția a fost dificilă existând oricând pericolul că blocul să se dărâme. Vă dați seama ce catastrofă era, mai ceva ca-n Grecia. Au dat dovadă de multă pricepere și devotament. Bravo dragi pompieri. V-au răpit din timpul liber, e zi liberă dar datoria e datorie. Doamne, că mai ții și oameni din ăștia pe Pământ.
Chiar mă gîndeam….. cât drak te mai ține ??????
Oare An. Să știi că putina carte trebuie. Gindeam se scrie ” gândeam” cu i din a. Vezi ceva carte.
Angelica, nici nu ma obosesc sa folosesc mai multe cuvinte!( de obicei o fac!)
Nu ne mai facem bine, de parca am avea locul asigurat instant pe Pământul asta!!
Strict la subiect, FELICITARI UMANITATII!