Teroare pentru fostul șef de post din Puiești. Politistul, urmărit și amenințat chiar și după montarea brățărilor electronice

RAZBUNARE….Clipe de groază pentru familia fostului șef al Postului de Poliție Puiești, Adrian Robert Duse. Joi noaptea, acesta s-a trezit la fereastra locuinței sale cu Iordache Iacob, consilier local în comună, între cei doi fiind un conflict mai vechi. Totul ar fi început în urmă cu aproximativ trei ani, când Adrian Robert Duse își exercita atribuțiile de serviciu în calitate de șef de post în comuna Puiești. Acesta a oprit în trafic un conducător auto despre care existau suspiciuni că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Înainte de a putea fi testat, șoferul s-ar fi refugiat în locuința consilierului local, Iacob Iordache,cei doi fiind buni prieteni. Date fiind împrejurările, Duse l-a sancționat contravențional, la acea vreme, pe consilierul local pentru împiedicarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. O amendă aparent banală, dar care nu a fost uitată ani de zile.
Joi, în timp ce politistul se afla acasă, în timpul liber, liniștea familiei Duse a fost tulburată de amendatul Iacob. Consilierul local a venit împreună cu fiul său și alți cinci bărbați, înarmați cu furci și topoare, amenințându-l pe polițist cu moartea pentru sancțiunea aplicată în trecut. Temându-se că situația ar putea degenera în orice moment, Adrian Robert Duse a apelat numărul unic de urgență 112, iar un echipaj de poliție a ajuns rapid la fața locului, dispunând măsurile prevăzute de lege, inclusiv emiterea unor ordine de protecție provizorii și montarea brățărilor electronice de monitorizare pentru Iacob și fiul său, astfel încât aceștia să nu se mai poată apropia de polițist.
Două alerte în miez de noapte
Convins că tehnologia și măsurile dispuse de autorități îi vor reda măcar o parte din liniște, Adrian Robert Duse a încercat să se odihnească. Numai ca in jurul orei 24.00, dispozitivul electronic primit pentru monitorizarea distanței față de agresor a început să emită alarma. Sistemul indica faptul că Iacob Iordache s-ar fi aflat la numai 14 metri de locuința sa. Imediat, operatorii din cadrul centrului de monitorizare al IPJ Vaslui l-au contactat telefonic pentru a verifica dacă este nevoie de intervenția unui echipaj. Crezând că este vorba doar despre o trecere întâmplătoare prin zonă, Adrian Robert Duse le-ar fi spus că nu este necesară deplasarea polițiștilor. Numai că la aproximativ o oră distanță, în jurul orei 01.00, alarma a pornit din nou. De această dată, dispozitivul indica faptul că Iordache Ioacob se afla la doar doi metri de victimă. Polițistul și soția sa s-au ridicat imediat din pat, iar ceea ce au văzut le-a provocat o stare de șoc. Prin fereastra locuinței l-au observat pe Iacob Iordache afară, privind în interiorul casei. Pentru familia Duse, acel moment a însemnat depășirea oricărei limite. Teama că amenințările ar putea fi puse în practică i-au determinat pe cei doi să solicite din nou intervenția de urgență a poliției. De data asta, pe fir au intrat și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care fac cercetari pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv nerespectarea ordinului de protecție.