Aproape 700.000 de metri cubi de reziduuri industriale s-au deversat luni de la o fabrică de pe teritoriul ungar. Patru persoane şi-au pierdut viaţa după ce trei localităţi au fost inundate.
Autorităţile de la Budapesta au decretat ieri starea de urgenţă în trei regiuni din vestul ţării, în urma unei avarii produse la un rezervor al unei fabrici de alumină, care a dus la deversarea unei cantităţi importante de reziduuri chimice industriale.
Potrivit Ministerului de Interne, patru persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi un bebeluş de trei luni, iar peste 100 au fost rănite după ce reziduurile au inundat trei localităţi din apropierea fabricii operate de concernul MAL, a cărui activitate a fost imediat suspendată de guvernul de la Budapesta.
Zoltan Illes, secretar de stat în Ministerul ungar al Mediului, a declarat, imediat după ce a vizitat una dintre localităţile afectate, că aceasta este cea mai gravă „catastrofă ecologică” din istoria ţării, scrie AFP.
* Catastrofă ecologică în Ungaria. România nu e în pericol deocamdată
„Noroiul roşu”, pe străzi
Accidentul s-a produs în apropierea oraşului Ajkai, situat la circa 160 km de Budapesta, după ce la uzina de alumină a avut loc o explozie, urmată imediat de surparea barajului de protecţie al unui rezervor cu aşa-numitul „noroi roşu”. Acesta rezultă din procesul producţiei de aluminiu şi alumină, conţinând o cantitate mare de oxid de fier şi metale grele.
Trei aşezări au fost inundate cu pesticide de culoare roşie, între care şi Kolontar, unde stratul de nămol era ieri de doi metri înălţime, şi Devecser, unde au fost inundate 19 străzi şi afectate cel puţin 230 de case, conform unui bilanţ al autorităţilor. Pârâul Torna, afluent al râului Marcal, a fost, de asemenea, poluat.
Primele estimări arătau ieri că s-au deversat aproximativ 700.000 de metri cubi de substanţă toxică. „Noroiul roşu” a inundat şi calea ferată din apropiere, autorităţile fiind nevoite să suspende circulaţia pe tronsonul Budapesta-Szombathely.
Autorităţile ungare suspectează că în rezervorul avariat s-a acumulat o cantitate de deşeuri mai mare decât era permis sau că anumite containere nu au fost bine închise.
Compania MAL a explicat, într-un comunicat citat de Agerpres, că 96-98 la sută din reziduuri au rămas în rezervor şi a respins suspiciunile autorităţilor de mediu, explicând că a aplicat cu stricteţe toate procedurile tehnologice şi standardele UE.
România, neafectată pentru moment
Ministerul Mediului de la Bucureşti a anunţat, ieri, într-un comunicat, că urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei din Ungaria.
„Conform estimărilor specialiştilor, în următoarele 24 de ore nu se vor înregistra depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi pe teritoriul României. Totodată, ministrul László Borbély a contactat persoanele de decizie din Guvernul Ungariei, aceştia confirmând că la această oră nu există pericol de poluare a Dunării pe teritoriul României”, se arată în textul menţionat. Autorităţile române monitorizează însă permanent calitatea apelor, a asigurat ministerul.
Ucraina a anunţat, la rândul său, că nu există niciun pericol de poluare a apelor râului Tisa după incidentul din vestul Ungariei.
„Eram în curte şi a trebuit să mă adăpostesc pe verandă pentru că nivelul nămolului creştea foarte repede.“
FERENC STESZLI, locuitor al satului Kolontar