Iată de la ce bancă se va împrumuta municipiul Vaslui cu 9 milioane de euro! Dobânda nu e deloc de neglijat!

Cu toate acestea, reprezentanții administrației locale susțin că accesarea creditului este necesară pentru continuarea și finalizarea unor investiții considerate esențiale pentru dezvoltarea municipiului. Potrivit proiectului de hotărâre prin care a fost aprobată contractarea împrumutului, fondurile vor fi direcționate către cinci obiective de investiții majore, pentru care municipalitatea trebuie să asigure contribuția proprie. Cea mai mare sumă, respectiv 18 milioane de lei, va fi alocată proiectului „Construire locuințe pentru tineri în municipiul Vaslui”. Necesitatea dezvoltării unui fond locativ destinat tinerilor este una discutată de mai mulți ani la nivel local, în condițiile în care cererea pentru locuințe accesibile depășește cu mult oferta existentă. Autoritățile consideră că investiția va contribui la creșterea atractivității orașului pentru tinerii aflați la început de drum și va putea reprezenta o soluție pentru reducerea migrației către alte centre urbane. O altă componentă importantă a împrumutului este destinată modernizării transportului public. Nu mai puțin de 15 milioane de lei vor fi folosiți pentru proiectul privind extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători. Investiția urmărește îmbunătățirea mobilității urbane și creșterea accesului populației la servicii de transport moderne și eficiente. Dezvoltarea infrastructurii de transport public este considerată una dintre prioritățile administrației locale, mai ales în contextul proiectelor implementate în ultimii ani pentru modernizarea flotei de autobuze și reducerea impactului asupra mediului.
Bani și la depou
În strânsă legătură cu acest proiect se află și realizarea depoului pentru transportul public, investiție pentru care sunt prevăzute 4 milioane de lei din creditul ce urmează să fie contractat. Depoul reprezintă o infrastructură esențială pentru funcționarea eficientă a sistemului de transport public, oferind spații adecvate pentru gararea, întreținerea și exploatarea mijloacelor de transport. Fără această investiție, funcționarea la parametri optimi a serviciului public de transport ar putea întâmpina dificultăți. Pe lista proiectelor finanțate prin împrumut se regăsește și obiectivul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Vaslui. Pentru această investiție sunt prevăzute 3 milioane de lei. Proiectul urmărește reducerea consumului energetic al unității de învățământ, îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și cadre didactice și diminuarea costurilor de funcționare pe termen lung. În contextul creșterii prețurilor la energie și al obiectivelor privind reducerea emisiilor de carbon, astfel de investiții sunt tot mai frecvent promovate și susținute prin programe de finanțare naționale și europene. Ultimul proiect inclus pe lista finanțată din împrumut este realizarea unei centrale electrice fotovoltaice pentru autoconsum și a rețelelor electrice necesare evacuării puterii produse. Pentru această investiție sunt alocate 5 milioane de lei. Proiectul are ca scop producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru consumul propriu al municipalității, contribuind la reducerea cheltuielilor cu energia și la creșterea independenței energetice a administrației locale. În plus, investiția se înscrie în tendința generală de dezvoltare a proiectelor verzi și de utilizare a resurselor regenerabile.
Fără acest credit, unele proiecte ar putea să se blocheze
Contractarea unui credit de asemenea dimensiuni a generat dezbateri în cadrul Consiliului Local privind impactul asupra finanțelor locale. Pe de o parte, există argumentul că orice împrumut presupune costuri suplimentare și obligații financiare care vor trebui acoperite din bugetele viitoare. Dobânda estimată de peste 8 milioane de lei reprezintă o sumă importantă, care se adaugă valorii principale a creditului și care va influența capacitatea administrației locale de a finanța alte investiții sau proiecte în perioada de rambursare. Pe de altă parte, autoritățile locale susțin că necontractarea creditului ar putea genera riscuri și mai mari. În lipsa sumelor necesare pentru cofinanțare, unele proiecte ar putea întârzia sau chiar pierde finanțările nerambursabile obținute.
,,,,
E bine că sau luat acești bani,sa speram că v-a fi despăgubit și omul ăla cu oile ucise de câinii fără stăpân.
Pai impozitele de ce le-ari marit?
Adica primăria nu funcționează normal fără,asemenea hal de imprumut?
Scădeti impozitele atunci, dacă tot va imprumutati!
La anul Harpalete va mari iar impozitele spunând ca are de plătit dobanzi!
Atat stiti sa va imprumutati. Sa indatoratii viitorul. Dar sa faceti reforme, sa economisiti stiti?