Florin, băiatul primăriței de la Solești, a murit asfixiat, în cumplitul accident cu ATV-ul de duminică
DRAMĂ... Trupul tânărului de 37 de ani a fost adus la Biserica „Sf. Dumitru” din Satu Nou, după ce rezultatele de la Medicina Legală au confirmat că a avut o moarte năprasnică. Dacă ar fi fost însoțit, acesta ar fi scăpat cu viață
ÎNCĂ O VIAȚĂ RĂPUSĂ DE ATV, VEHICULUL MORȚII

Mona Bujor a avut o presimțire. La un moment dat, a sunat prietenii lui Florin și cunoscuți de-ai ei și i-a rugat să-l caute. A avut un semn, ori a simțit că ceva e în neregulă cu băiatul ei. Era îngrijorată că nu putea să-l sune. Florin își uitase telefonul acasă și nu avea cum să-l contacteze. A fost agitație mare, însă nu-l găsea nimeni. La un moment dat, telefonul a sunat. Florin fusese descoperit în acea râpă de un localnic, care obișnuia să pască caprele sale în acel loc. A spus la 112 că e un ATV răsturnat în râpă cu cineva prins sub el. Cum în comună doar fiul primăriței avea acest vehicul de teren, deja șansele ca cel găsit să fie Florin erau mari. Mona Bujor a venit într-un suflet acolo. A intrat în râpă și împreună cu cei care au însoțit-o, au dat ATV-ul deoparte. L-a luat în brațe pe băiat și l-a scos din râpă cu o forță nebănuită, ducându-l în ambulanță. Spera să-l salveze. Însă a ajuns târziu. Florin s-a stins, rămânând fără aer. O moarte urâtă, care ar fi putut fi evitată dacă tănărul ar fi fost însoțit în plimbarea sa. Rezultatul de la Medicina Legală a venit luni și s-a confirmat că acesta a murit asfixiat. Și, ca o ironie, toate oasele sale erau intacte, demonstrând încă o dată că nu a avut viteză. Doar ghinionul sau o manevră bruscă a făcut ca ATV-ul să se dea peste cap, acolo, în fundul râpii.
O dramă a unei mame care a rămas fără fiul ei iubit. Florin va fi înmormântat miercuri, la Solești
Mona Bujor și-a adus băiatul acasă. L-a depus în Biserica Sf. Dumitru de la Satu Nou, o ctitorie pe care aceasta s-a dat peste cap să o ducă la bun sfârșit. Și a ieșit o bijuterie de biserică, unică în felul ei în județ, cu o pictură cum nu s-a mai văzut și o construcție cu accente moderniste, dar păstrând cu sfințenie linia ortodoxă. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că aici își va aduce băiatul pe ultimul său drum. Poate invers, da! Oamenii care au venit la priveghi spun că Mona Bujor plânge încontinuu. Nu-i vine să creadă că băiatul său nu mai este. Cei care o cunosc știu că este puternică, însă acum aceasta este într-o cumplită suferință. Este o luptătoare și se bate ca un leu pentru familia ei. Și-a salvat soțul de la moarte, s-a zbătut cu fiul ei să-l ducă la cei mai buni doctori, însă acum este răpusă. Fiul ei drag nu mai este. În el, Mona Bujor avea toată nădejdea, mai ales că în ultima perioadă acesta se adunase de prin lume, avea o iubită cu care locuia într-o casă a lor și părea că totul merge frumos între ei. Dar totul s-a terminat. Florin va fi înmormântat miercuri. Slujba va începe la ora 10.00, iar cei care vor să-l mai vadă ultima dată sunt așteptați la priveghi, la biserica pe de baraj.