RECLAMATII Un apartament din centrul Husului, apartinând municipalitãtii, a fost transformat de chiriasii sãi într-un adevãrat…container de gunoi! Dupã nenumãrate reclamatii din partea vecinilor, Primãria a obtinut în instantã rezilierea contractului, însã executarea silitã ar presupune scoaterea în stradã a acestei familii.
INSALUBRU „Uitati-vã ce circ si mizerie e aici! Poate unii care trec prin fata acestui bloc din centrul orasului, cred cã toti suntem atât de murdari, vãzând cum aratã apartamentul de la intrare. Ne este jenã, dar nu avem ce face! Au si câini înãuntru. Am sunat de multe ori si la Primãrie, la Politie si chiar medicului de familie i-am spus despre focarul acesta de infectie pe care îl suportãm de ani de zile, la parterul blocului. Mãsuri însã nu s-au luat pânã acum”, sustin vecinii. Gândindu-se cã vremea se încãlzeste, acestia i-au „somat” pe ocupantii apartamentului insalubru, sã îsi îsi facã ordine, însã…degeaba.
Primãria: „Sã-i evacuezi, dar dupã asta, ce faci cu ei, poti sã-i lasi pe drumuri?!”
DILEMÃ Supãrati cã sunt pusi sã-si facã ordine, chiriasii si-au mentinut punctul de vedere. „Vecinii sunt foarte periculosi si rãi. Ne-au închis intrarea la containere si de asta n-am avut unde pune gunoiul. Bãrbatul meu nu are loc de muncã si nu avem cu ce face curãtenie. Nici ce mânca nu avem. Am în casã doi câini, dar sunt curati. Tot aici stau si cei patru copii ai mei, care nici ei nu au loc de muncã. Lumea e rea si ne reclamã”, s-a justificat Elena Gheorghiu, 50 de ani, chiriasã a apartamentului. De altfel, Consiliul Local (CL) Husi s-a decis sã ia o mãsurã în acest caz si a deschis în instantã un proces (1688/244/2011) de revocare a contractului de închiriere. Cererea i-a fost admisã, însã intervine o problemã: dacã se va trece la executarea silitã, cele sase persoane vor ajunge în stradã si, inevitabil, vor deveni un alt „caz social” complicat, pe fondul crizei de locuinte din municipiul Husi.