„Dialog literar” de succes la Vaslui, de Ziua Internațională a Poeziei

Printre participanți s-au numărat personalități ale vieții culturale și educaționale vasluiene, precum profesoara Daniela Oatu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dr. Lucian-Valeriu Lefter, etnolog, Mihai Apostu, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România, și scriitorul Cornelius Drăgan, o voce distinctă a literaturii contemporane locale. Alături de aceștia au fost prezenți și membri ai Cenaclului literar ProLITERA – Romeo Crețu, Angelica Manole, Viorica Marcu, Cosmin Preda și Petru Grădinaru precum și cadre didactice, bibliotecari și elevi.
Etnologul Lucian-Valeriu Lefter a subliniat importanța valorificării patrimoniului imaterial prin resursele Fonotecii Arhivei de Folclor „Vasile Adăscăliței”
Întâlnirea directă cu scriitorii a transformat lectura într-o experiență vie și personală, evidențiindu-se impactul major al unor astfel de activități asupra formării tinerilor. Un moment deosebit l-a constituit intervenția dr. Lucian-Valeriu Lefter, care a subliniat importanța valorificării patrimoniului imaterial prin resursele Fonotecii Arhivei de Folclor „Vasile Adăscăliței”, creând astfel o punte simbolică între tradiția orală și formele moderne de expresie artistică. Dezbaterea a fost moderată de profesorul dr. Pavel Toma, președintele Cenaclului literar ProLITERA Vaslui, care a asigurat coerența și dinamismul discuțiilor, încurajând participarea activă a tuturor celor prezenți.