VITEZĂ NEADAPTATĂ… Descarcerarea, precum și o autospecială EPA. Din cadrul Secției de Pompieri Huși intervin la Crețeșți, unde s-a produs un accident rutier cu victime. Vehiculul a fost scăpat de sub control și a ieșit de pe partea carosabilă, pe un teren viran. O femeie, pasageră în autoturism a fost rănită mai grav, aceasta fiind diagnosticată la o primă evaluare cu traumatism cranio-cerebral.
„Secția de Pompieri Huși intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială EPA, încadrate cu 9 militari și un voluntar, la un accident rutier produs în localitatea Crețești, comuna Crețești. Este vorba despre un autoturism, în care se aflau trei persoane, doi bărbați și o femeie, care a ieșit de pe carosabil și s-a oprit pe un teren viran. Toate persoanele s-au autoevacuat. Femeia a suferit traumatism cranio-cerebral și primește asistență medicală din partea echipajului SMURD. Deși în mașină se aflau și doi bărbați, care au suferit răni, aceștia au refuzat transportul la spital. La frața locului s-a deplasat și un echipaj de Poliție, pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.
Băi tată aveți grijă cu covrigul nu e chiar așa cum credeți, când sunteți singuri la volan e una,dar gândiți vă și la ceilalți din mașină și la ceilalți din trafic
Băi tată aveți grijă cu covrigul nu e chiar așa cum credeți, când sunteți singuri la volan e una,dar gândiți vă și la ceilalți din mașină și la ceilalți din trafic
Posesori de permis care te ucid fara sa fii vinovat! Asta a” invatat” in scoala de șoferi!