VITALITATE Decana de vârstã din Munteni de Jos, Maria Modoranu, Mãtusa Catinca, cum o strigã vecinii, este plinã de viatã, citeste singurã, este mare vorbãreatã, mai ales când este vorba sã-si aminteascã de vremurile din tinerete, pe care si le aduce aminte de parcã ar fi fost ieri, are o vitalitate de invidiat, chiar si când vine vorba de mersul pe jos. În luna noiembrie anul trecut a fost sãrbãtoritã de întreaga comunitate la împlinirea a o sutã de ani. Secretul vietii lungi: iubirea fatã de aproape, si o viatã normalã, fãrã excese, dar si multã iubire dãruitã si primitã de la rude, prieteni si vecini.
A fost sãrbãtoritã de întreaga comunitate la împlinirea, pe data de 12 noiembrie, a vârstei de 100 de anii, primind chiar si o diplomã în acest sens din partea autoritãtilor locale, toti cei 23 de nepoti, 13 strãnepoti si patru strã-strãnepoti, pe lângã cei trei copii, ajunsi si ei la o vârstã înaintatã, care au supravetuit, din totalul de sase copii, fiind de fatã la marea sãrbãtoare. Nu a luat nici o pastilã niciodatã, iar singura datã când a fãcut cunostiintã cu spitalul, în 1995, datoritã unei fracturi de sold, pentru care a fost nevoie de implantarea unei tije metalice, a rãmas fãrã urmãri, mãtusa Catinca, la nici o sãptãmânã de la externarea din spital, bãtând iarãsi ulitele satului Secuia, ca sã mai afle ultimele noutãti. A fost crescutã în spiritul dragostei fatã de aproape, si a iubirii de Dumnezeu, poate acesta este secretul longevitãtii, în plus, asa cum declara chiar mãtusa Catinca, „pentru mine, fostul sot, Andrei Morosanu, care niciodatã nu mi-a spus mãcar o vorbã rea, nu mi-a fost doar tovarãs de viatã, ci mi-a fost mai aproape decât un frate. N-am avut niciodatã nimic de împãrtit cu nimeni, pentru cã asa am fost crescutã de pãrinti, cu fricã de Dumnezeu, si cu învãtãtura cã sã-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti!”. Provenind din Zizinca, comuna Deleni, Maria Modoranu îsi aduce aminte de vremurile când a ridicat, împreunã cu sotul, casa din Secuia. „Când am fãcut casa, în 1933, chiar la marginea satului, pe latura dinspre soseaua actualã, nu mai era decât scoala si o altã casã, în rest, în jur era imasul vitelor, acum, dupã atâtia ani, pânã la drumul national sunt numai case, dar atunci toti se mirau cum de avem curajul sã ridicãm casã în câmp!”. Amintirile sunt încã vii pentru mãtusa Catinca, de multe ori mai vii decât evenimentele recente, din acest punct de vedere fiind o adevãratã carte vie a satului Secuia. Este vioaie, si, la aceastã vârstã înaintatã, încã citeste la nesfârsit cãrti sfinte bisericesti. Dealtfel, mãtusa Tinca, asa cum o stiu vecinii si neamurile, nu conteneste sã aducã multumire lui Dumnezeu pentru fiecare zi în plus petrecutã pe acest pãmânt, dar si pentru cã are alãturi fiicele si fiul, nepoti si strãnepoti, care o respectã si-i dau putere de viatã. În plus, se deplaseazã singurã, chiar având o plãcere din a se plimba prin sat, pe vreme bunã, în special vara, pentru a fi la curent cu noutãtile, chiar dacã nu aude aproape de loc. În plus, este foarte independentã, purtându-si singurã de grijã, nevrând sã fie o povarã pe capul fiicei sau ginerului cu care convietuieste. Sotul a fost plecat si el la rãzboi, dar, fiind jandarm, chiar fiind detasat în Basarabia, dar în spatele frontului, ca jandarm, nu a primit nici un fel de indemnizatie sau pensie. A fost, în mare parte a timpului, casnicã, fãcându-si strict norma obligatorie la CAP, prioritatea fiind cresterea copiilor si a nepotilor, având, pe lângã doar 107 lei pensie de CAP, o pensie de urmas de pe urma sotului, decedat în 1995, la vârsta de 87 de ani. „Nu aveti idee ce puternicã este, nu-si aratã vârsta de peste 100 de ani, mai degrabã nouã ne este greu sã tinem pasul cu ea! Asa cum a fost toatã viata, si acum este o femeie foarte voluntarã, stie exact ce vrea si nu acceptã mai putin, pentru mine, fata cea mai micã, la cei 66 de ani ai mei, de multe ori trebuie sã fac un efort pentru a fi în pas cu mama. La împlinirea vârstei de 100 de ani, pe 12 noiembrie anul trecut, ne-am strâns toatã familia s-o sãrbãtorim, am avut curtea casei plinã, a venit si domnul primar, care a dat mamei o diplomã care sã-i aducã aminte de eveniment, a fost poate, cea mai mare sãrbãtoare din familie. Cuvintele sunt de prisos, nu pot decât sã-i multumesc pentru felul în care ne-a crescut si ne-a îndrumat, pentru cã mi-a dat viatã si o am încã alãturi de mine, de nepotii si strãnepotii ei. Vreau sã-i urez, de ziua mamei, de opt martie, sãnãtate, viatã lungã, si sã aibã norocul sã-si tinã în brate si primul strã-strã-strãnepot. La Multi Ani MAMÃ!”, a dorit sã declare Lucica Modoranu, fiica cea micã a decanei de vârstã din comuna Munteni de Jos.
