De ce sunt acuzați nepotul lui Piedone și alți șefi din Primăria Sectorului 5

Potrivit unui comunicat DNA, Iulian Cârlogea, administrator public S5 și care face parte din forurile de conducere a PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, este bănuit de complicitate la trafic de influență.
Arhitectul-șef Robert Bașca este suspectat de trafic de influență, directorul din Poliția Locală este acuzat de luare de mită în formă continuată și instigare la fals intelectual.
În dosar mai sunt vizați Cătălin Olaru, șef Serviciu Disciplina în Construcții din Poliția Locală Sector 5, care a fost plasat sub control judiciar pentru fals intelectual, dar și un om de afaceri, A.R.A., deja arestat preventiv pentru trafic de influență și dare de mită.
Ce spune DNA despre dosar
Anchetatorii susțin că, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, omul de afaceri (A.R.A.) ar fi cerut 40.000 de euro de la doi dezvoltatori imobiliari, suspecți în dosar. Banii erau destinați influențării oficialilor din Primăria S5 pentru a urgenta recepția unui bloc de locuințe.
Din această sumă, 30.000 de euro i-ar fi fost promiși arhitectului-șef Robert Bașca, acesta primind deja o primă tranșă de 15.000 de euro.
„Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Bașca Robert Mihai suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranșe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției”, spun anchetatorii.
Pe 5 februarie 2026, procurorii au descoperit cea de-a doua tranșă de 20.000 de euro chiar în autoturismul omului de afaceri A.R
Presiuni făcute de nepotul lui Piedone, spune DNA
Potrivit DNA, administratorul public Iulian Cârlogea, nepotul fostului șef ANPC, Cristian Popescu Piedone, ar fi făcut presiuni asupra Poliției Locale pentru a finaliza rapid recepția lucrărilor imobilului, în ciuda neregulilor constatate pe teren.
„În același context, inculpatul Cârlogea Iulian Constantin, administrator public al Primăriei Sectorului 5, cunoscând promisiunea unor sume de bani către inculpatul Bașca Robert-Mihai, ar fi insistat, verbal și telefonic, pe lângă inculpatul Chioran Florin, director general adjunct al Poliției Locale Sector 5, pentru inițierea și finalizarea cu celeritate a recepției lucrărilor imobilului”, spun procurorii…https://hotnews.ro/iulian-carlogea-dna-primaria-sectorului-5-pusl-nepot-piedone-2166710