Un tânãr de 29 de ani din localitatea Cioatele, suburbie a orasului Negresti, a fost internat în sectia de Pshiatrie Vaslui, dupã ce si-a bãtut mama si bunica si a lovit cu o scândurã în cap un politist care încerca sã-l dea jos din clopotnita bisericii unde se refugiase. Va fi consultat de medici, dar e greu de crezut cã va da socotealã pentru faptele de care e acuzat, tentativã de omor si ultraj, în conditiile în care tânãrul e nebun cu acte în regulã.
La finele sãptãmânii trecute, politistii din Negresti au fost anuntati despre faptul cã o femeie de 56 de ani din Cioatele a fost agresatã de fiul ei, iar acesta s-a refugiat în clopotnita bisericii, refuzând sã coboare la rugãmintile familiei. „La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul Politiei orasului Negresti, care au încercat imobilizarea tânãrului. în încercarea de a fi coborât, bãrbatul a lovit un politist cu o scândurã în zona ochiului stâng. Politistii Serviciului de Interventie Rapidã au imobilizat tânãrul si l-au transportat cu o ambulantã la Sectia Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui, unde a fost internat. Pentru continuarea cercetãrilor, la locul faptei s-au deplasat
politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, activitãtile fiind coordonate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Vaslui”, a declarat Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Se pare cã, în dimineata cu pricina, femeia de 56 de ani încerca sã taie lemne cu o secure în holul locuintei. Fiul sãu, de 29 de ani, s-a oferit sã o ajute, însã în momentul în care a luat securea în mânã, i-a aplicat mamei sale o loviturã în zona capului si apoi a strâns-o de gât. Tânãrul a intrat ulterior în camerã unde a gãsit-o pe bunica sa, o femeie în vârstã de 70 ani. A strâns-o si pe aceasta de gât. Bãtrâna a avut noroc. A intervenit un frate al agresorului, care l-a scos pe tânãr din locuintã. Mama sa a fost internatã la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui. Prezenta o plagã contuzã la nivelul capului si leziuni la gât. Tânãrul este cunoscut cu afectiuni medicale, fiind externat în anul 2010 dintr-o clinicã de specialitate, cu obligarea la tratament medical. Acesta urmeazã a fi suspus unei expertize psihiatrice.