Bătrânul scăpat de pe targă de către un ambulanțier al Spitalului Municipal Câmpina este în comă

Potrivit unor surse medicale, victima este tatăl managerului Spitalului Municipal Câmpina. Inițial, acesta a fost transportat la secția de neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, după ce fusese internat la secția de ortopedie în urma unui accident rutier minor. Bătrânul urma să fie adus la Câmpina pentru recuperare.
Incidentul s-a produs pe rampa de acces a spitalului, în momentul în care targa s-a dezechilibrat. Personalul medical a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu. „În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
Până în prezent, starea pacientului rămâne critică, iar autoritățile continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului…https://adevarul.ro/stiri-locale/ploiesti/batranul-scapat-de-pe-targa-de-catre-un-2482039.html