200 de ani de la anexarea Basarabiei de Rusia taristã
de Costin Clit
Divergentele dintre marile puteri se accentueazã la sfârsitul secolului al XVIII- lea, datoritã izbucnirii revolutiei franceze (14 iulie 1789), dezmembrarea Poloniei în urma celor 3 împãrtiri între Rusia, Austria si Prusia (1772, 1793, 1795) si izbucnirea rãzboaielor napoleoniene. Disparitia Poloniei are ca efect înfiintarea consulatului general din Bucuresti (1796) de cãtre guvernul revolutionar din Paris, Franta fiind interesatã de mentinerea suzeranitãtii otomane asupra Principatelor Române. Expeditia francezã din Egipt (1798), condusã de generalul Napoleon Bonaparte si interventia din Siria, au ca efect încheierea tratatului de aliantã ruso-otoman din 23 decembrie 1798 / 3 ianuarie 1799, la care aderã si Anglia. Rusia obtine dreptul de exercitare a rolului de putere protectoare a Imperiului otoman. Hatiseriful din 1802 reconfirmã dreptul Rusiei de a interveni în favoarea Principatelor, obtinut prima datã în 1774 prin tratatul de la Kuciuc Kainargi. Sultanul Selim III (7 aprilie 1789-29 mai 1807), desi era un admirator declarat al lui Napoleon Bonaparte, convins de diplomatia rusã, nu-l recunoaste ca împãrat al Frantei (încoronarea a avut loc la 2 decembrie 1804). Napoleon va fi recunoscut de sultan abia la 25 ianuarie / 6 februarie 1806.
Victoria împãratului Napoleon I de la Austerlitz (2 decembrie 1805) are ca efect decãderea influentei ruse în Problema Orientalã si cresterea pozitiei Frantei. Napoleon Bonaparte renuntã la ideea împãrtirii Imperiului otoman între 1802-1807, de teama Angliei, care ar fi devenit principala beneficiarã.
Revocarea domnilor Alexandru Moruzi (Moldova) si Constantin Ipsilanti (Tara Româneascã) de sultanul Selim al III-lea în luna august 1806, datoritã victoriilor franceze si instigatiilor ambasadorului francez de la Instanbul, fãrã asentimentul Rusiei, si instalarea lui Scarlat Callimachi si Alexandru Sutu, cunoscuti partizani ai Frantei, creeazã posibilitatea ocupãrii Principatelor de cãtre Rusia, sustinutã de Anglia. Presiunile Angliei si Rusiei readuc pe tron pe Alexandru Moruzi si Constantin Ipsilanti la 15 octombrie 1806. Rusia decide ocuparea Moldovei si a Tãrii Românesti sub diverse pretexte: ruperea legãturilor Imperiului otoman cu Franta, incursiunile de jaf ale lui Pazvantoglu în Tara Româneascã, restituirea raialelor cãtre Principate, deschiderea Strâmtorilor pentru vasele ruse.Trupele tariste pãtrund în Principate la 23 noiembrie 1806, iar Poarta otomanã declarã rãzboi Rusiei la 15/27 decembrie 1806. Rãzboiul dintre 1806-1812 este parte integrantã a Problemei Orientale.
Noul sultan Mustafa al IV-lea (29 mai 1807-28 iulie 1808), urcat pe tron în urma rãscoalei ienicerilor, nu are o atitudine binevoitoare fatã de Franta. Napoleon renuntã la ideea mentinerii integritãtii teritoriale a Imperiului otoman si încheie întelegerea de la Tilsit, cu tarul Alexandru I la 27 iunie / 9 iulie 1807, prin care Rusia obtine autoritatea asupra statelor balcanice, cu precãdere asupra Principatelor si aderã la Blocada continentalã instituitã din Berlin (1806) împotriva Angliei. Prusia propune reconstituirea partialã a Poloniei, atribuirea Principatelor Române pânã la râul Olt cãtre Rusia si a Olteniei cãtre Austria. Prevederile de la Tilsit sunt incluse în conventia secretã încheiatã de Napoleon si Alexandru I la Erfurt (30 septembrie / 12 octombrie 1808). Anexarea Principatelor Române este declaratã unilateral de Rusia în 1810. În fata reactiei violente a Austriei, tarul propune cedarea cãtre aceasta a teritoriului românesc pânã la Siret, scenariu respins de Habsburgi. Anglia are o atitudine oscilantã fatã de Principate, dupã Tilsit sustinând mentinerea suzeranitãtii otomane asupra Principatelor, idee regãsitã în pacea anglo-otomanã de la „Dardanele”, prima bresã în Blocada continentalã.
Propunerile de pace sunt avansate de Poarta otomanã pãrtii ruse din mai 1810, tratative continuate si în 1811. Rusia dorea în 1810 frontierã europeanã comunã cu Imperiul otoman pe Dunãre si acordarea independentei Serbiei. Napoleon cere continuarea rãzboiului de otomani împotriva Rusiei si oferirea de sprijin pentru recucerirea Principatelor Române, a Crimeii si a întregului litoral al Mãrii Negre. În cadrul tratativelor de la Giurgiu (19/31 octombrie – 21 noiembrie / 3 decembrie 1811), Rusia dorea granita pe râul Siret, iar otomanii, cel putin, pe râul Prut. Tarul propune, în 1811, independenta Principatelor Române sub garantia Rusiei, Austriei si a Imperiului Otoman, în conditiile în care Napoleon Bonaparte pregãtea campania militarã împotriva Rusiei.
La 31 decembrie 1811 / 12 ianuarie 1812 a început Congresul de pace de la Bucuresti.
