Șapte județe, sub cod portocaliu de vijelii

Codul galben de vreme instabilă a intrat în vigoare de la oa 10.00 și este valabil până diseară, la ora 21.00.
Vizate sunt Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, nordul Crișanei, Maramureș și cea mai mare parte a zonei montane.
Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni.
În nord-estul Munteniei, partea continentală a Dobrogei și local în Moldova, în special după-amiaza și seara vor fi vijelii (cu rafale de 60…75 km/h), grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm) și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp.
Județele aflate sub cod portocaliu de vijelii
De asemenea, ANM a emis un cod portocaliu de furtuni, ce intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până la ora 21.00.
Vizate sunt județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și zona de munte a județului Bihor.

Aici, vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp…https://hotnews.ro/sapte-judete-sub-cod-portocaliu-de-vijelii-meteorologii-au-emis-noi-alerte-meteo-de-vreme-extrema-pentru-duminica-2055434?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget