Judecătoria Vaslui nu se închide, nici nu se mută de la Moara Grecilor. Firma familiei procurorului Scripcă le-a prelungit contractul de chirie

În urmă cu o săptămână, se instalase panica printre magistrați, judecători sau avocați după ce, pe holurile Judecătoriei Vaslui se discuta despre faptul că activitatea instanței de judecată se va muta în sediul Tribunalului Vaslui pentru că expiră contractul de chirie pentru clădirea în care funcționează acum Judecătoria. Pentru justițiabili a fost o discuție cu repetiție, ținând cont de faptul că în urmă cu câteva luni au existat aceleași zvonuri. Iată că și de data aceasta, Tribunalul Vaslui, ordonatorul de credite, vine cu precizări și spune că au reușit să prelungească contractul de chirie până la data de 30 septembrie, cu posibilitatea unei noi prelungiri dacă situația o va impune. Situație se complicase în luna mai când firma familiei procurorului a participat la o licitație, unde miza era închirierea unui spațiu pentru elevii care au învățat la Scoala nr. 4. Numai că ambii ofertanți au fost eliminați de primărie din licitație și astfel spațiul familiei procurorului a rămas disponibil pentru Judecătorie. Că nu e ușor să închiriezi un spațiu cu chirie lunară de aproape 1 miliard de lei vechi.
De la toamnă, justițiabilii vor merge tot la Moara Grecilor
După vacanța judecătorească care se încheia pe 1 septembrie, ședințele de judecată se vor ține ca și până acum, în clădirea albastră, de la Moara Grecilor, cel puțin încă o lună. Pusă în discuție încă din 2014, renovarea clădirii Judecătoriei Vaslui a suferit, de-a lungul timpului, amânări după amânări. Într-un final, aceste lucrări au început în 2023 și ar fi trebuit să dureze un an. Lucrurile s-au schimbat atuci când proiectul de renovare a clădirii nu cuprindea un lucru esențial pentru o astfel de clădire. Vorbim aici de o rețea de cabluri prin care să treacă curenți de joasă tensiune pentru alimentarea sistemului de camere de supraveghere necesare unei clădiri în care se înfăptuiește actul de justiție. Din păcate, acest lucru s-a tradus prin prelungirea contractului de renovare cu încă un an. „Nu am avut buget pentru aceste lucrări și credem că vor fi prinse de CNI în acest an. Noi sperăm să terminăm și la vară dacă ne vin banii”, spunea constructorul, în urmă cu câteva luni. Se pare că încă mai așteaptă banii pentru lucrările apărute în plus.