Supărarea liberalului s-a iscat după împărţirea inegală a banilor pentru bugetul localităţilor u Săpunaru spune că PSD e “lumea bună” cu o medie de 2,6 miliarde lei, PNL de gradul II, cu 2 miliarde, iar PDL “lumea a III-a” cu 1,8 miliarde lei u Trăşculescu îl contrazice pe Săpunaru cînd liberalul spune că n-a negociat împărţirea banilor cu baronul Oprişan
Supărarea lui Săpunaru pe Oprişan va ajunge la urechile liderilor de la centru, după ce, în şedinţa de Consiliului Judeţean de marţi, primăriile PSD au primit mai mulţi bani decît cele de la PNL şi, în plus, au intrat pentru finanţare şi administraţiile PDL. Şeful PNL spune că n-ar fi deranjat că bani au ajuns şi la portocalii, ci că, potrivit protocolului de colaborare în USL, liberalii şi social democraţii ar trebui să fie egali, fără discriminare. “Au vrut să finanţeze primăriile PD, foarte bine. Supărarea nostră este că media primăriilor PSD este de 2,6 miliarde lei, în timp ce media primăriilor PNL este de 2 miliarde lei. Lumea a treia este PD cu 1,8 miliarde, noi lumea a doua şi lumea bună este la PSD? Noi (n.r. PNL şi PSD) nu candidăm toţi pe aceeaşi listă? Sînt primari de gradul I şi gradul II, e diferenţă între cetăţenii de la Andreiaşu şi cei de la Nereju?Consideram normal să te sfătuieşti cu noi, dar a discuta nu înseamnă a vorbi la telefon, trebuia să ne întîlnim faţă în faţă. Vom anunţa la centru că nu s-a respectat protocolul. Oprişan să înţeleagă, el trebuie să se comporte normal, asta este tot. Nu am avut nici o întîlnire cu Oprişan nici înainte, nici după şedinţă”, a spus Nini Săpunaru ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Deputatul liberal a admis că, în cazul în care neînţelegerile persistă, USL la Vrancea ar putea muri. “Se poate ajunge şi la ruperea protocolului. Dacă nu ne înţelegem vor veni cei de la Bucureşti să ne împace, şi nu e bine nici pentru o parte, nici pentru cealaltă”, a mai ameninţat Săpunaru.