OMAGIU… Doliu peste o lume întreagă! În cea de-a doua zi a Sfintelor Paști, când porțile Raiului sunt deschise în săptămâna scăldată în Lumina Învierii, Papa Francisc s-a stins din viață, la vârsta de 88 de ani. Vestea a întristat nu doar credincioșii catolici, ci și pe cei din celelalte religii, care s-au raportat mereu la conducătorul Vaticanului, ca la unul dintre liderii mondiali de referință. La Huși, vestea morții Papei Francisc a adus doliu în comunitate, căci aici trăiesc peste 6000 de localnici de religie catolică. Părintele Gabriel Dancă, parohul parohiei catolice „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din cartierul Corni din municipiul Huși, a transmis în exclusivitate pentru Vremea Nouă un mesaj emoționant în memoria Papei Francisc. „S-au tras clopotele în miezul zilei la Huși și ne-am unit în rugăciune pentru Papa Francisc”. Și de la fostul preot al comunității de catolici din Huși, părintele Benone Butacu, avem un mesaj emoționant.

„Cristos a înviat! Astăzi în întreaga lume au răsunat clopotele în toate bisericile catolice pentru Papa Francisc. Moartea lui a adus un val de tristețe în rândul tuturor creștinilor. În comunitatea noastră din Huși, încă de la aflarea veștii că Papa Francisc a murit, a fost ca un șoc și o durere în suflet. Am anunțat în biserică și ne-am rugat la liturghie de la ora 11.00 și am tras clopotele la ora 12.00. Credincioșii au reacționat imediat și ne-am unit în rugăciune și în seara aceasta la Sfânta Liturghie de la ora 18,00. A fost un Papă al tuturor, dar mai ales al săracilor, migranților și al celor marginalizați. Mereu cu zâmbetul pe buze și plin de bunătate față de toți oamenii. S-a întors în casa Tatălui ceresc pentru a ne veghea mai bine și a mijloci pentru fiecare dintre noi la Bunul Dumnezeu. Pace și bine!”, a transmis părintele Gabriel Dancă, preotul paroh al Parohiei catolice „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din cartierul Corni de la Huși, ieri seară.
Suveranul Pontif a vizitat România în 2019, fiind o vizită istorică!
„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului. „La ora 7:35 (8.35 ora României, n.r.) în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați. Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unic și Treimic”, a fost mesajul integral transmis către lumea întreagă. Papa Francisc a fost primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice. Suveranul Pontif a vizitat România în 2019, fiind o vizită istorică. S-a întâlnit cu Preafericitul Patriarh Daniel, iar momentul a fost unul cu multe aspecte și semnificații memorabile. A poposit și la Șumuleu Ciuc, prilej cu care a fost scoasă din biserica franciscană statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.
Mii de hușeni catolici, întristați de moartea Papei Francisc
Doliu este și la Huși, unde se află cea mai mare comunitate de credincioși catolici din județul Vaslui. Este vorba despre peste 6000 de localnici din oraș, cărora li se adaugă și alți credincioși din satele arondate municipiului. „Papa Francisc era simbolul bunătății și al autenticității de a trăi simplu și frumos, în credința străbună. Iubea oamenii, avea un chip luminos, zâmbitor și cald. Când a venit în România el s-a adresat cu aceeași căldură tuturor românilor, fără deosebire de religie. A fost, dincolo de toate, un lider adevărat, un Papă care și-a înțeles din plin responsabilitatea față de o lume întreagă, pledând pentru unitate, pentru armonie, pace, compasiune și înțelegere”, a fost unul dintre mesajele hușenilor catolici, care au simțit să împărtășească cu ceilalți regretul față de moartea Suveranului Pontif.
Părintele Ben, care a păstorit o vreme îndelungată comunitatea de catolici din Huși, mesaj emoționant la trecerea la cele veșnice a Sfântului Părinte

REGRETE PENTRU SFÂNTUL PĂRINTE… Din Vrancea, fostul paroh al comunității din Huși, părintele Benone Butacu, care este și cetățean de onoare al orașului dintre vii, trimite un mesaj emoționant la trecerea la cele veșnice a Sfântului Părinte Papa Francisc: „Cu profundă tristețe și cu inimile copleșite de durere, ne alăturăm întregii Biserici Catolice și întregii lumi în acest moment de doliu, pricinuit de trecerea la Domnul a Sfântului Părinte Papa Francisc – omul lui Dumnezeu care, cu smerenie, curaj și iubire, a marcat o epocă a speranței și a milostivirii. Papa Francisc nu a fost doar un Suveran Pontif. A fost un părinte al umanității, un vestitor al Evangheliei trăite în viața de zi cu zi, un om al rugăciunii și al slujirii neîncetate. Într-o lume adesea tulburată de violență, de indiferență și de egoism, Sfântul Părinte a adus un mesaj limpede: că Dumnezeu este iubire, că Biserica trebuie să fie un spital de campanie pentru sufletele rănite și că fiecare om, oricât de departe s-ar fi aflat, este iubit de Domnul. Mesajele și gesturile sale au atins inimile celor mici și mari, credincioși și necredincioși, pentru că în glasul său răsuna vocea păcii, în ochii săi se oglindea compasiunea, iar în pașii săi se vedea dorința sinceră de a merge către cei de la marginea societății – fie ei săraci, bolnavi, imigranți, persoane singure sau uitate. A fost un Papă al drumului, al apropierii, al dialogului și al fraternității universale. Pentru noi, preoții și credincioșii, Papa Francisc rămâne un model de slujire creștină. Cu o inimă largă, deschisă tuturor, a știut să arate cum se poate trăi credința fără rigidități, cu bucurie, cu simplitate, dar și cu profundă responsabilitate. În toate ieșirile sale publice, în documentele și enciclicele pe care le-a lăsat Bisericii, Papa Francisc a oferit nu doar învățături, ci adevărate faruri spirituale pentru o lume în derivă. Suntem recunoscători lui Dumnezeu că ni l-a dăruit și că am fost contemporani cu el. Vom păstra cu dragoste și respect moștenirea sa și vom continua să ne rugăm pentru sufletul său, cu credința că Domnul îl va așeza în ceata sfinților și a celor drepți. Requiescat in pace, Sancte Pater!”, a spus preotul Benone Butacu.
Cum de nu a ciupit porcul ăla niște bani???
s-a dus prea repede :))))
Cum de sunt atâția catolici in Huși?!