O nouă parcare va fi construită în zona centrală a Iașului de compania Iulius. Parcarea va avea 146 de locuri, iar accesul va fi atât din str. Sf. Andrei, cât și din artera nou amenajată de același investitor.
Valoare investiției se ridică la 2,4 milioane lei, iar lucrările vor fi executate într-un termen de 12 luni. În prezent, documentația tehnică este în fază de obținere a avizelor necesare emiterii autorizației de construire. Pentru amenajarea parcării, Iulius are la dispoziție un teren de 5.500 mp în zona străzilor amintite.
„În prezent, suprafața amplasamenntului pe care urmează a fi realizat parcajul este neamenajată, din pământ, existând multe denivelări și gropi. Astfel, terenul pe care va fi amplasat parcajul necesită lucrări de terasamente (săpătură și umplutură) pentru realizarea suprastructurii acesteia”, se precizează într-un memoriu de prezentare a investiției.
Parcajul va avea 146 de locuri, iar 6 dintre acestea vor fi pentru persoane cu dizabilități. „Suprafața totală a terenului propus pentru amenajarea parcajelor este de 5.474 mp, din care suprafața construită desfășurată va fi de 4.500 mp”, potrivit documentului citat. Parcarea va avea și spații verzi (gazon), alături de un gard viu pe o lungime de 115 metri liniari de pe partea sudică a amplasamentului…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-noua-parcare-de-146-de-locuri-va-fi-amenajata-in-centrul-iasului-investitorul-este-o-firma-privata–1746093.html