AȘA NU… O parcare laterală făcută de o șoferiță mai puțin experimentată a dat peste cap traficul, și așa aglomerat, din municipiul Vaslui. Spațiul rămas pe șosea nu era destul de mare pentru trecerea troleului astfel că, în urma acestuia s-a format o coloană de mașini până la Moara Grecilor. A fost nevoie de intervenția unui echipaj al Poliției Locale pentru deblocarea traficului. Cu toate acestea, Localii spun că, deocamdată, în comparație cu anii din urmă, în municipiul Vaslui se circulă bine și nu a fost nevoie de intervenția polițiștilor de la Locală.
- Advertisement -
- Advertisement -
La câte lucrări sunt în oraș chiar se circula. Speram ca Primăria să termine cât mai repede strada Decebal și să pornească cât mai repede varianta ocolitoare a orașului.
La Bârlad poftiți la mici, aia mici de la poliția locală de nui vezi deloc, sau ascuns puterile sau unii construiesc în draci în timpul serviciului nea Gigi?
Trebuie scoasă porcăria aia cu ierburi, făcut referendum.
Poolica, da’ ce sari de cur asa? Oare sa fii chiar tu borfasu’? Poate locuiești in Barlad chiar, altfel mergeai pe V.O.! Nu știu ce rahat mănânci, dar nu ai RCA valabil!!
VL48NCS
Sa trăiască în structurii auto analfabeți
Un muist cocalar de sofer, cu numărul de înmatriculare VL 48 NSC, a trecut azi prin Barlad, încălcând regulile de circulație!!!! Muistule cocalar care ești nesofer, dacă tot conduci, condu în pizda ma-tii regulamentar!!! Vezi, puțoi prost increzut, ca N-AI NICI RCA VALABIL, în schimb, muistule cocalar, AI MULT TUPEU!! As fi tolerat dacă ai fi greșit, e omeneste, și sunt extrem de toleranta în aceste condiții , dar tu ai fost prost, tupeist , zeflemitor , chiar sarcastic cu isprava ta!!!!
Nu stiu ce muist cocalr o fi ala de Valcea sau ce o mai fi facut , dar mai prostodobitotamp ca tine n-am vazut …. Te-ai gandit tu repede ca daca el a facut ce a facut se uita la comentariile fituicii lui borgotvsa vada daca l-a ginit careva … el de Valcea fiind 🤣🤣🤣. Daca a avut RCA in vedera inmatricularii, ala era fara nr de inmatriculare #casastiidesteptule care esti
Aia e parcare laterală?!? Marș in chizda mani-va la școală!!!!!!
Șoferii vasluieni niste aroganți in jeepuri , toți se cred cineva , lipsa de educație, tot ce contează este mașină cât mai mare și mai poluanta, sa facă și multă gălăgie mai ales noaptea
Ar trebui scos scuarul de pe strada Ștefan cel Mare să rămână 2 benzi pe fiecare sens.
Io zic să dărâme toate clădirile de pe lângă, să facă pistă de aeroport.
Da’ nici atunci nu v-ar ajunge
N-are timp să se răcească beșîna-n cur până traversezi câcatul cela de târg, și unii (fără discuție cu BMW din anii 90) vor aeropoarte de-acu.
Aeroporturi, adică…DEX ul l te halește
Uitați va la Buzău cum au făcut.. Încă e aglomerat și acolo dar parca nu ca la noi