spot_img
spot_img
17.6 C
Vaslui
18-apr.-2025

S-a dat startul școlilor de ucenici, pentru meserii bine plătite, cum ar fi electricieni, instalatori sau șoferi pe utilaje speciale. Firmele care-i coopteză primesc subvenții babane

- Advertisement -

PROIECT… Dacă vasluienii vor să-și schimbe meseria în una mai bănoasă, indiferent la ce vârstă, cum ar fi cea de electrician, instalator, specialist în montare de instalații de frig sau căldură, specilist în automatizare sau șoferi pe utilaje speciale aceștia pot deveni ucenici într-o nouă companie, care va fi remunerată pentru reformarea profesională cu peste 2.000 de lei. Șingura condiție a companiilor care instruiește ucenicii este să ia câte 14 odată. Programul se derulează prin Agenția Județeană de Ocupare și Formare în Muncă Vaslui. Astfel, salariații vasluieni care nu se mai regăsesc la locul de muncă sau pentru care activitatea depusă nu mai este satisfăcătoare pot să își schimbe meseria. Mai exact, Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, implementează proiectul „Ține pasul cu schimbarea”. Proiectul are în vedere adaptarea competențelor specifice ale angajaților din regiunile SUD-EST și NORD-EST la evoluțiile tehnologice. Acest proiect se va desfășura pe o perioadă de 36 de ani și valoarea lui se ridică la 4.484.261,55 lei, finanțat prin Programul Educație și Ocupare. Proiectul are ca obiectiv general creșterea participării a 606 persoane adulte angajate, cu vârste între 18-64 ani, la programe de formare profesională continuă din Regiunea de Sud-Est și Regiunea de Nord-Est. Proiectul are în vedere, pe lângă informarea și selectarea celor 606 de persoane, consilierea profesională a acestora și formarea profesională, organizarea de workshop-uri sau seminarii de bune practici. Cele 606 de persoane avute în vedere vor fi selectate din regiunea Sud-Est și Nord-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Neamț, Botoșani, Suceava, Bacău, Iași – n.r.).De reținut este și faptul că, pentru a face parte din grupul țintă al proiectului, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate: să fie încadrați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, provenind din întreprinderi publice și private. De asemenea, trebuie să aibe vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani și să aibe domiciliu într-unul din județele menționate. În cadrul acestui proiect vor fi organizate 36 de campanii de 36 campanii de informare și conștientizare pentru participarea la cursuri de formare în competențe digitale sau programe de formare profesională de specialitate.

Peste 10.000 de șomeri la nivelul județului Vaslui. Iată unde se vor ține școlile de ucenici

La sfârșitul lunii februarie 2025, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Vaslui a fost de 9,49%, numărul total de șomeri la sfârșitul lunii februarie 2025 a fost de 10.183 persoane, din care femei 4.189. Din totalul șomerilor înregistrați la 28.02.2025 de 10.183 persoane, 1.184 au fost șomeri indemnizați și 8.999 neindemnizați. Dintre șomeri, 1.326 provin din mediul urban și 8.857, din mediul rural. Pe categorii de vârstă, cei mai mulți șomeri au vârsta cuprinsă între 40-49 ani (2864), urmați de cei cu vârsta peste 55 ani (2658), cei cu vârsta între 50-55 ani (2528), apoi cu vârsta între 30-39 ani (1445), urmați de cei cu vârsta sub 25 ani (366), cei mai puțini șomeri fiind persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-29 ani (322). Acest proiect vine și în sprijinul companiilor care-i angajează pe acești ucenici. Șingura condiție este ca firma să angajeze minim 14 ucenici odată. Iar drept răsplată statul va acorda o subvenție de 2.250 de lei/lună, pentru fiecare ucenic, iar suma se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de acesta, inclusiv pe durata concediului de odihnă anual.

“START- Investește în calificare”, un program pentru șomerii vasluieni de peste 30 de ani 

SPRIJIN… Programul se adresează șomerilor cu vârsta de peste 30 de ani înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și oferă sprijin financiar angajatorilor care îi încadrează și îi specializează la locul de muncă pe o perioadă cuprinsă între 6 și 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare. Pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, acest program vine în ajutorul lor oferind calificare profesională adaptată la piața muncii. De asemenea, vine și în sprijinul angajatorilor oferind o subvenție de 2.250 de lei/lună, pentru fiecare ucenic, iar suma se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de acesta, inclusiv pe durata concediului de odihnă anual. Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia un ucenic se obligă să se pregătească profesional în timpul, să muncească pentru angajatorul care se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale. Pentru accesarea sprijinului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă prevăzută în contractul de ucenicie. Angajatorii care doresc să beneficieze de acest program trebuie să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru ucenicie, să încheie un contract cu un furnizor acreditat de formare profesională, sau poate să se acrediteze pentru formare profesională. De asemenea, șomerul trebuie să completeze o cerere pentru domeniul de activitate dorit astfel ca Agenția Vaslui să poată direcționa doritorul către un angajator care organizează programe de ucenicie. De reținut este și faptul că acest contract se înregistrează inclusiv la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Trebuie sa fii firma mare sa ai nevoie de minim 14 ucenici electricieni sau frigotehniști deodata, la o sigura firma necesarul maxim e de vreo 4, 5
    Cel mai probabil n-o sa facă nimic, si o sa zică ca noi am vrut :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.