LA ZDUP… Judecătorii vasluieni au dat sentința în cazul negreșteanului Radu Ștefănel Săvuță, trimis în juecată pentru proxenetism. Judecătoria Vaslui a decis condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare. La această pedeaspă a mai fost adăugat un spor de 705 zile rămas neexecutat dintr-o pedeaspă de 8 ani primită tot pentru proxenetism. În final, proxenetul negreștean va sta după gratii întreaga perioadă și va trebui să plătească și 5.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Săvuță a ajuns după gratii după ce a obligat patru tinere, dintre care una minoră, să se prostitueze, folosidu-se de metoda “lover boy”. Tânărul negreștean își stabilise tabăra în județul Suceava, într-o zonă turistică, unde închiriase două camere. Într-una locuia el și una era folosită ca loc de întâlnire a fetelor cu clienții. Pe prima dintre fete, proxenetul a cunoscut-o pe o rețea de socializare și, după ce a reușit să-i câștige încrederea, i-a propus tinerei să câștige bani „ușor și repede”. Îndrăgostită de Săvuță, fata a fost de acord. Reușea să câștige 8-900 de lei pe zi. În tot acest timp, proxenetul a reușit să păcălească alte trei fete pe care le-a dus la produs, după aceeași rețetă. Pentru a nu pierde clienți și bani, Săvuță își obliga fetele să-și introducă, în vagin, burete, atunci când erau în perioada menstruației. Făcea acest lucru pentru a-și induce în eroare clienții. În schimb, proxenetul pierdea mulți bani la păcănele și cerea fetelor lui să câștige cât mai mult. Dacă acestea nu reușeau, erau bătute cu pumnii si picioarele. După ce a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane si minore, negreșteanul Ștefănel Radu Săvuță s-a apucat de făcut cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, cereri respinse, rând pe rând, de magistrații de drepturi și libertăți. De reținut este și faptul că fetele racolate de Săvuță proveneau din familii sărace și acest lucru i-a ușurat treaba proxenetului. Bătute și amenințate, fetele se prostituau în zona unor moteluri din Suceava. Dacă refuzau să își vândă corpul, erau bătute fără milă. Ba mai mult, una dintre ele a fost obligată să se prostitueze și în Germania. Săvuță era cunoscut în Negrești ca mare scandalagiu și a avut de-a face de mai multe ori cu polițiștii. Una din răbufnirile sale a fost legată de o răzbunare împotriva fostei soții. Supărat pe ea, Săvuță i-a incendiat acesteia un depozit de furaje.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.