spot_img
spot_img
12.3 C
Vaslui
19-apr.-2025

Ucigașul zmeului de la Urlați, judecat pentru omor după ce instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

- Advertisement -

DECIZIE…Trimis în judecată după ce a fost acuzat că, în urma unui conflict spontan, l-a ucis pe Gelu Ciobanu, zmeul din Urlați, Nelu Carp va răspunde acum pentru fapta lui și riscă o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 de ani de închisoare. Apărătorii bărbatului au încercat să obțină schimbarea încadrării juridice a inculpatului din omor, în ucidere din culpă, în speranța că acesta va obține o pedeapsă mai blândă, dar magistrații au fost fermi pe poziție. Au motivat respingerea cererii prin faptul că inculpatul, Nelu Carp, ar fi putut evita conflictul dacă ar fi ales să nu treacă cu căruța pe pământul victimei. Gelu Ciobanu, cunoscut ca o persoană violentă în comuna Dimitrie Cantemir, și-a găsit “nașul” după o ceartă cu cel care avea să-i devină călău, iar cearta lor a pornit de la o bucată de teren. Chiar dacă avea 60 de ani, bărbatul era foarte violent, iar cu înaintarea în vârstă nu s-a potolit, ci din contră, făcea pe durul cu cei din comunitatea sa. Și-a găsit moartea în urma unei singure lovituri aplicate de către inculpat cu o unealtă agricolă cunoscută sub numele de tărpan.

Trimis în judecată după ce a fost acuzat de omor, Nelu Carp, un bărbat din localitatea Urlați, comuna Dimitrie Cantemir, a încercat, cu ajutorul apărătorilor să scape de acuzația care l-ar putea trimite după gratii până la două decenii. Judecătorii au luat act de cererea formulată, dar au decis să o respingă motivat de faptul că întregul conflict ar fi putut să fie evitat dacă bărbatul acuzat de omor ar fi ales un alt traseu. «În motivarea cererii s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru reținerea circumstanței atenuanteă, susținând că nu a existat starea psihică caracteristică, respectiv „puternica tulburare sau emoție”, care să-l fi stăpânit pe inculpat în momentul săvârșirii infracțiunii. De asemenea, s-a arătat că inculpatul este cel care a declanșat conflictul, alegând să treacă cu căruța pe terenul aflat în posesia victimei, fiind conștient că victima va reacționa, având în vedere numeroasele incidente anterioare pe aceeași temă. În acest sens, constatăm că prin Rechizitoriul s-a reținut că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de omor în condițiile unei provocări exercitate de victima care a ieșit înaintea sa înarmată cu un băț din lemn și i-a aplicat lovituri cu acesta. Potrivit situației de fapt reținute, victima se afla în posesia terenului pe care trecea inculpatul, iar cei doi avuseseră mai multe conflicte în trecut, victima interzicându-i inculpatului să treacă pe ternul respectiv. Inculpatul cunoștea de interdicția pusă de victimă și avea posibilitatea să folosească alt traseu, a ales să treacă din nou pe teren, iar victima i-a ieșit în cale și l-a lovit cu un băț», se arată în motivarea judecătorilor.

Inculpatul nu poate fi judecat pentru ucidere din culpă, fiindcă acțiunea sa asupra unui organ vital al victimei a fost elocventă

Judecătorii continuă argumentarea, arătând de ce nu iau în calcul varianta uciderii din culpă. «Conform legii, constituie circumstanță atenuantă legală, „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă”. Pentru a ne afla în prezența acestei circumstanțe atenuante este necesară constatarea a două elemente esențiale: actul provocator și riposta. În ce privește actul provocator, în cazul de față, acesta constă în atacul pe care victima l-a exercitat asupra inculpatului cu un băț. Atacul poate îmbrăca mai multe forme, prima dintre ele fiind violența. Nu putem să ne însușim argumentele invocate de apărătorul părților civile, conform cărora loviturile victimei nu pot constitui provocare, fiindu-i imputabil inculpatului. Acesta a trecut pe terenul respectiv, asumându-și faptul că victima va reacționa, poate chiar sub forma unei acțiuni violente, însă acțiunea de trecere pe drumul respectiv sa nu poate constitui la rândul ei o provocare în sensul legii penale și, cu siguranță, nu poate circumstanția atacul victimei asupra inculpatului. Conform rechizitoriului, victima se afla la o distanță considerabilă de locul de trecere și a parcurs acea distanță cu parul în mână pentru a-i aplica o corecție inculpatului pentru pătrunderea pe terenul său. Lovirea inculpatului cu bățul respectiv sub nicio formă nu poate avea un caracter just, nefiind o ripostă la acțiunea inculpatului ci o acțiune violentă care nu era necesară. De cealaltă parte, așa cum reține rechizitoriul, riposta inculpatului a avut loc după ce acesta a fost lovit de mai multe ori peste brațul cu care se apăra. Considerăm că agresiunea descrisă este suficientă pentru a determina acea stare psihică necesară pentru a determina o ripostă, care, deși rămâne o acțiune nelegală, prezintă o gravitate mai redusă. Nu este necesar ca inculpatul să susțină că se afla sub influența acestei tulburări, mai ales că nu are cunoștințe juridice, fiind suficient ca organele judiciare să constate această stare de fapt. De asemenea, nu este necesar ca riposta să fie proporțională cu provocarea, ca în situația unei cauze justificative, fapta constituind în continuare infracțiune. Faptul că inculpatul ar fi acționat direct asupra unui organ vital, lăsându-și apoi victima în agonie, nu exclude reținerea aceste circumstanțe atenuante, urmând a fi avute în vedere în cazul unei eventuale individualizări a pedepsei», se arată în motivarea judecătorilor privind răspunsul la cererea de schimbare a încadrării juridice.

Victima, zmeul de la Urlați, o persoană extrem de violentă

VIOLENT… Chiar dacă și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, Gelu Ciobanu era cunoscut ca un om exterm de violent și vecinii săi se săturaseră de abuzurile acestuia. O mamă care are două fete și care locuiește în vecinătatea acestuia a povestit că a fost lovită în trecut de individ, așa, din senin, dar nu s-a dus la Poliție să-l reclame. Și cu copiii era violent. Aceștia nu aveau voie să folosească acel teren viran la săniuș sau la alte jocuri, fiindcă îl considera al său, deși tot satul știa că-i al Primăriei. Un văr de-al său ne-a povestit că ruda sa este “omul în legătură cu diavolul” și că, cu mulți ani în urmă, a fost la un pas de moarte, după ce a fost lovit cu o furcă în cap de individ.Astfel, cel ucis, caracterizat de oamenii din sat drept un om violent, ținea cu orice preț să fie stăpân peste un teren care nu-i aparținea, dar pe care îl considera că este al său. Cel care l-a ucis, Nelu Carp, tocmai se ducea, în după-amiaza zilei de ieri, să-și taie cocenii de porumb de pe bucata sa. Ca să ajungă mai repede, a luat-o prin acea grădină revendicată de omul problemă al satului. Atât i-a trebuit acestuia. Pe fondul unor discuții mai vechi, Gelu Ciobanu a sărit la bătaie la Nelu Carp. Sătenii spun că i-ar fi sărit în spate și l-ar fi lovit cu o bâtă. Acesta a ripostat, având în mână acea unealtă, târpanul, și l-a lovit scurt în piept, în dreptul inimii, de două ori. Omul a căzut ca secerat la pământ. Dându-și seama de prostia făcută, Nelu Carp a sunat la 112, unde și-a anunțat fapta făcută.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.