spot_img
spot_img
10.9 C
Vaslui
21-mart.-2025

Accident violent la Tomești – Trei victime, transportate la spital

- Advertisement -

Un accident rutier violent s-a produs joi seară, în jurul orei 20.00, la Tomești.

Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, trei bărbați, de 19, 42 și 43 de ani, au fost răniți.

Victimele, conștiente, dar cu politraumatisme, au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital. De asemenea, circulația a fost blocată în zonă timp de o oră.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD, a declarat că primul pacient, un bărbat de 41 de ani, care stătea pe bancheta din spate, în dreapta, a suferit o hemoragie la splină, o fractură la nivelul gâtului și o fractură la brațul stâng. Acesta a fost internat la Chirurgie și urmează să fie operat. De asemenea, medicul a precizat faptul că al doilea pacient, un bărbat de 42 de ani, care era pe locul din față, în dreapta, și nu purta centura de siguranță, a suferit mai multe răni.

„Acesta a avut un traumatism la cap cu pierdere de cunoștință, răni la față, lovituri la piept, abdomen, umărul drept și gamba dreaptă, precum și fracturi la coastele 2-6 de pe partea dreaptă. De asemenea, are o contuzie la mâna dreaptă. A fost consultat de mai mulți medici specialiști, iar pentru că starea lui este stabilă, a fost trimis la secțiile de Chirurgie Toracică și Neurochirurgie pentru îngrijiri suplimentare. Al treilea pacient a fost transportat direct la Unitatea de Primiri Urgențe – Neurologie”, a explicat medicul…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/accident-violent-la-tomesti-trei-victime-transportate-la-spital-video–1736391.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.