Mona Pivniceru, un monument al „orașului dintre vii”. A iubit Hușul atât de mult, încât nu a uitat accentul zonei, după ce a ajuns magistru în București

HAR ȘI AUTENTICITATE…Femeile din Huși au avut dintotdeauna un cuvânt de spus în cele mai importante domenii de activitate și aproape că nu este profesie sau activitate vocațională în care să nu fie cel puțin o hușeancă ce poate fi dată drept exemplu de excelență. Și dacă, pe lângă capacitatea intelectuală, muncă și seriozitate, s-a mai adăugat și un strop de carismă, atunci succesul a venit negreșit. De pildă, una dintre femeile din Huși spre care concitadinii săi de acasă au privit întotdeauna cu admirație și cu mândrie este Mona Maria Pivniceru, considerată a fi, fără niciun dubiu, unul dintre cei mai tari specialiști în Drept din România. S-a născut în „orașul dintre vii” în 1958, a urmat primii ani de școală în Huși, a continuat la Iași, unde a absolvit și Facultatea de Drept în 1982, după care a urmat un parcurs profesional pe cât de strălucit, pe atât de curajos. Hușeanca Mona Pivniceru a deținut și funcția de Ministru al Justiției, a fost judecător la Curtea Constituțională, dar a avut și o activitate universitară, de asemenea, importantă. Fără îndoială că, fiind mereu în prim-plan, și-a atras și adversități, însă hușeanca s-a descurcat excelent în toate confruntările, inclusiv în cele televizate, unde reușea să captiveze audiența nu doar cu modul imbatabil de a arăta că este un specialist redutabil în Drept, ci și cu carisma sa inconfundabilă.

Dacă hușeancele trebuie să dea astăzi, în prag de 8 Martie, exemplul unei femei de succes, deșteaptă, puternică și carismatică, ei bine, numele Monei Pivniceru poate fi spus fără nicio ezitare. S-a născut în „orașul dintre vii” în anul 1958, pe 9 septembrie, făcând aici primii ani de școală. A plecat la Iași, unde a urmat Facultatea de Drept în 1982. A intrat apoi în avocatură, în baroul Vaslui. A devenit apoi judecător și a urcat treaptă cu treaptă, de la Judecătoria Iași, la Tribunal, la Curtea de Apel Iași și Înalta Curte de Casație și Justiție. A fost formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii (disciplina Drept Civil), membru ale al Consiliului Superior al Magistraturii, iar între 2012 și 2013 a fost Ministrul Justiției. A fost membru al Asociației Magistraților din România, colegii votând-o în funcția de vicepreședintă și apoi președință a Asociației. Este autoarea a peste 100 de lucrări științifice, studii și articole, precum și a numeroase culegeri de practică judiciară. „Fișe de Drept Civil. Persoane Drepturi reale principale. Obligații. Contracte. Succesiuni. Familie” (co-autor), „Efectele juridice ale contractelor aleatorii”, „Drept internațional public” sau „Răspunderea penală în Dreptul Internațional” sunt câteva dintre publicațiile care îi poartă semnătura.

Colegii magistrați din România au văzut-o ca pe un reper de moralitate și profesionalism

De altfel, Mona Pivniceru a avut și o activitate didactică importantă, fiind întâi conferențiar universitar, apoi profesor universitar, pentru ca apoi să fie îndrumător de doctorat. Este fondatoarea revistei „Buletinul Curții Europene a Drepturilor Omului”. A fost membru al Consiliului Științific al revistei „Pandectele săptămânale”, dar și al Revistei de Economie Socială. Și-a câștigat un respect cu totul aparte în rândul colegilor, care i-au recunoscut întotdeauna profesionalismul. A primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor, Distincția „reper moral și profesional pentru ceilalți magistrați”, acordată de Asociația Magistraților din România, precum și Premiul „Istrate Micescu”, acordat de Uniunea Juriștilor din România. 

Mona Pivniceru a transformat „graiul dulce de la Huși” într-un atu care i-a adus multă simpatie

Pentru că hușeanca Mona Pivniceru a avut dintotdeauna un har al său de a fi un om de Drept care, în orice discuție, reușea să se facă înțeleasă și greu de contrazis cu argumente valide, nu este de mirare că a avut parte și de simpatia presei. De pildă, în 2010, un cotidian central i-a acordat Premiul „Omul anului 2010 în România”, ceea ce nu este puțin lucru. Ceea ce a făcut-o, de asemenea, foarte simpatică și la televizor a fost aceea că Mona Pivniceru nu s-a dezis niciodată de dulcele grai moldovenesc și, așa cum a învățat ea la Huși să vorbească, așa a vorbit tot timpul. „Eu vorbesc așa cum îmi place, important este să nu vorbesc prostii”, a fost una dintre replicile memorabile ale Monei Pivniceru, atunci când a fost întrebată de ce nu renunță, totuși, la graiul de acasă. Înțelesese la timp că accentul de la Huși poate îndulci expresiile adesea rigide ale normelor de drept și așa că și-a făcut un atu personal din ceea ce unii ar fi fost tentați să creadă că ar fi un neajuns. La televizor devenise una dintre prezențele cele mai așteptate, tocmai pentru că Mona Pivniceru, în „dulcele grai”, cam tăia elanul celor care încercau să pară mai deștepți decât erau.

O hușeancă autentică și curajoasă! L-a înfruntat pe președintele Băsescu, iar acesta i-a recunoscut public profesionalismul 

STANĂ DE PIATRĂ… Nu s-a dat în lături, de pildă, nici de la polemici cu însuși președintele țării de la acea vreme, Traian Băsescu, care însă a recunoscut că „de la Mona Pivniceru primesc o părere, pentru că e un profesionist și știe carte”, a spus Traian Băsescu, care, de regulă, nu era un tip prea darnic cu laudele, mai ales către cei care nu se aflau pe același palier al convingerilor cu el. Mona Pivniceru a fost până în 2022 judecător la Curtea Constituțională a României, o funcție care a venit ca o încununare a unei cariere juridice de excepție. Nu au lipsit cârcotașii, care i-au luat la bani mărunți remunerația, apoi pensia, însă cei care au apreciat-o au rezumat totul simplu, cu o expresie scurtă, dar cuprinzătoare: „după muncă și răsplată”. Mona Pivniceru este, așadar, o inspirație pentru tânăra generație, mai cu seamă pentru cei care vor să urmeze cariera juridică. Și faptul că s-a încăpățânat să își păstreze autenticitatea deplină, inclusiv prin păstrarea ca un atu, al dulcelui grai de la Huși, Mona Pivniceru își merită pe deplin simpatia și admirația concitadinilor din „orașul dintre vii”.