spot_img
spot_img
8.4 C
Vaslui
03-mart.-2025

Neamț: Ioana Toader, tânăra care a renunțat la catedră ca să se facă pompier și să meargă la stins incendii

- Advertisement -

Are 21 ani, este ‘o mână de om’ și ar fi trebuit să fie educatoare, ca absolventă a unui liceu pedagogic.

În clasa a XI-a, însă, a simțit că vrea să facă altceva. Că își dorește să ajute oamenii. Să iasă din cotidian. Să fie în focul evenimentelor.

Și chiar așa a fost, la propriu. Pentru că a Silvia Ioana Toader a devenit prima și încă este singura femeie din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Petrodava’ al județului Neamț care participă la misiuni de stingere a incendiilor.

Cot la cot cu pompierii bărbați, Ioana nu se sfiește să manevreze furtunul de stingere, să care scara de intervenție sau să se urce pe acoperiș pentru decopertări.

Drumul până aici nu a fost unul ușor, dar obstacolele apărute mai mult au ambiționat-o.

Originară din Botoșani, Ioana a început pregătirea fizică pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ‘Pavel Zăgănescu’ Boldești imediat după ce a finalizat studiile liceale.

A mers apoi la examen, dar a picat. S-a pregătit din nou, dar a picat și a doua oară. Abia a treia oară, ‘prin multă muncă și ambiție’, a fost declarată admisă…https://agerpres.ro/social/2025/03/02/martie-la-feminin-reportaj-neamt-ioana-toader-tanara-care-a-renuntat-la-catedra-ca-sa-se-faca-pompie–1427055

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.