
REUȘITĂ… Tineretul de la CSM Vaslui a urcat pe locul doi în Seria B a Campionatului Național de Tineret la handbal masculin. Echipa antrenată de Sebastian Hagiu a câștigat derby-ul cu Dinamo București, scor 31-28 (15-14).
Partida desfășurată în Sala Polivalentă din Vaslui a stat sub semnul echilibrului, iar cele două formații au trecut pe rând la conducere. La pauză, tabela arăta un scor strâns, 15-14 pentru „roș-alb-albaștri”. Repriza secundă a fost la fel de echilibrată, însă vasluienii s-au dezlănțuit pe final, când au căpătat un avantaj de trei goluri, pe care l-au menținut până la final, 31-28. Omul meciului a fost Vlad Hușanu, cel care a înscris nu mai puțin de 19 goluri! Pentru CSM Vaslui au marcat: Vlad Hușanu (19 goluri), Mihai Andronic (7), Robert Frunză (3), David Popovici (1) și Mihnea Danu (1). Portarul Eduard Cioată a avut 14 parade. În clasament, Tineretul CSM-ului se află pe locul doi, cu 29 de puncte, prima poziție fiind ocupată de HC Buzău, cu 45 de puncte. Primele patru clasate din cele două serii se vor califica la turneul final al competiției. Până la finalul sezonului regular, Vasluiul mai are de disputat cu CSM Focșani și CSU Pitești, ambele partide urmând să se dispute la Vaslui, în cadrul turneului 3, în perioada 28 februarie – 3 martie.