UPDATE: Primele cercetări de la fața locului, în cazul accidentului tragic de la Negrești, arată cum au stat, de fapt, lucrurile în evenimentul rutier soldat cu moartea unui bărbat de 55 de ani. Autoturismul marca VW Polo, condus de un localnic, a virat pentru a intra de pe partea carosabilă în curte, însă din spate venea cu destulă viteză autoturismul de culoare neagră, condus de bărbatul de 55 de ani. Se pare că acesta observase târziu că șoferul Volkswagenului semnalizase pentru a intra în curte. Apucase deja să se angajeze în depășirea lui, așa că, pentru a evita coliziunea violentă, ar fi tras de volan cu putere, intrând în stâlpul de electricitate. Impactul a fost unul devastator, astfel că șoferul de 55 de ani nu a mai putut fi salvat, deși salvatorii veniți repede la fața locului s-au străduit cam jumătate de oră să îl resusciteze. S-a declarat decesul. Se pare că bărbatul avea și un stimulator cardiac, ceea ce a făcut ca intervenția cadrelor medicale să fie cu atât mai delicată. Cercetările la fața locului arată semne de frânare cam pe o porțiune de 60 de metri, iar viteza estimată a mașinii negre, condusă de bărbatul de 55 de ani a fost estimată la peste 100 de kilometri pe oră. Expertiza de specialitate însă va stabili adevărul în acest caz.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Șofer mort la Negrești, după ce a vrut să evite un localnic ce a ieșit iresponsabil dintr-o curte
TRAGEDIE… Un accident rutier deosebit de grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Negrești, pe strada Decebal, la intrarea în oraș dinspre suburbia Parpanița. Două autoturisme în care se aflau patru persoane s-au ciocnit violent, iar una dintre mașini a ajuns într-un stâlp de electricitate. Din păcate, impactul a fost atât de puternic, încât conducătorul auto nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire, deși s-a sunat imediat la 112 după ajutor. Unul dintre șoferi a fost rănit grav și, deși salvatorii s-au luptat mai mult de o oră să îl resusciteze, bărbatul în vârstă de 54 de ani a decedat. Se pare că tragedia s-a produs din cauza faptului că șoferul mort ar fi vrut să evite un pieton, care ar fi ieșit iresponsabil dintr-o curte.
La fața locului au ajuns în scurt timp ambulanțe atât de la Serviciul Județean de Ambulanță, cât și de la ISU. „Accidentul s-a soldat cu două victime, din care una găsită de echipajul medical în stare de inconștiență . Au fost trimise la fața locului două ambulanțe B2 de la SAJ și ISU. Una din victime este în stare gravă . A fost trimisă pentru ea o ambulanță cu medic de la ISU, din Vaslui”, au spus reprezentanții SAJ Vaslui, îndată după ce au ajuns la fața locului. Mai mult de o oră s-au străduit medicii să resusciteze victima accidentului, căci starea sa s-a dovedit ireversibilă și a fost declarat decesul.
Se pare că șoferul decedat a vrut să evite accidentarea unui pieton care ieșise iresponsabil dintr-o curte
Martorii accidentului susțin că șoferul care a murit ar fi vrut să evite un pieton, care ieșise dintr-o curte și a vrut să traverseze fără să se asigure și prin loc nepermis. Dorința de a evita acel om, spun martorii, a făcut ca șoferul să tragă puternic de volan, moment în care a acroșat o altă mașină aflată în trafic și, ulterior, s-a izbit în stâlpul de electricitate. La fața locului a sosit și un echipaj de la Poliția Rutieră, pentru a începe cercetările în vederea stabilirii responsabilității în cazul acestui accident cu victime, precum și circumstanțele în care s-a produs.
ISU Vaslui, precizări oficiale: „După descarcerare, manevrele de resuscitare au fost continuate în ambulanța pentru terapie intensivă mobilă, însă după mai mult de o oră , medicul a fost nevoit să declare decesul”
Stația de pompieri Negrești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei, descarcerarea unei victime, evaluarea și acordarea de prim ajutor persoanelor implicate într-un accident la intrarea în orașul Negrești, dinspre suburbia Parpanița. „La intervenție a participat și o ambulanță tip C (terapie intensivă mobilă) aparținând SAJ Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, o persoană fiind găsită încarcerată și politraumatizată. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare au fost începute și manevrele de resuscitare, victima aflându-se în stare de inconștiență. După descarcerare, manevrele de resuscitare au fost continuate în ambulanța pentru terapie intensivă mobilă , însă după mai mult de o oră , medicul a fost nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de 54 de ani. Celelalte trei persoane au fost evaluate însă nu au necesitat îngrijiri de specialitate. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Cine este?Dumnezeu sa-l ierte!