Unui ieșean nu i s-a părut nimic mai firesc decât să iasă la băut cu prietenii, iar apoi să se întoarcă acasă cu mașina. Judecătorii l-au lăsat în libertate, dar l-au transformat în pieton.
În noaptea de 26/27 iunie 2023, la miezul nopții, o patrulă a Secției 3 Poliție a oprit un Logan MCV aflat în deplasare pe strada Nicolina, dinspre Podu Roș spre pasajul Nicolina. La volan se afla Ionuț Paniță. Halena alcoolică emanată de acesta i-a determinat pe polițiști să-l supună testului cu aparatul Dräger. A rezultat o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 0,96‰. Probele biologice recoltate ulterior au indicat o alcoolemie de 2,5‰ în sânge. În pofida valorii deosebit de mari a alcoolemiei, Paniță era coerent, orientat temporo-spațial, nu prezenta tulburări de echilibru și nici imprecizie în mișcări. Le-a explicat polițiștilor că, după finalizarea programului de lucru, mersese cu niște prieteni într-un local, unde consumase aproximativ doi litri de bere. Când oamenii legii îl opriseră, se afla în drum spre casă.
Paniță a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Se afla pentru prima oară în fața judecătorilor din postura de inculpat. Și-a recunoscut vina, iar comportamentul său în instanță a făcut o impresie bună magistraților. Aceștia au refuzat totuși să ia în calcul o eventuală amânare a aplicării unei pedepse. „O soluţie de amânare a aplicării pedepsei ar reprezenta o sancțiune insuficientă și necorespunzătoare deoarece ar fi disproporționată în raport cu gravitatea faptei, respectiv cu conducerea cu o valoare a alcoolemiei de peste trei ori mai mare faţă de limita legală şi ar echivala cu încurajarea tacită a inculpatului dar şi a celorlalţi membri ai societăţii care iau cunoştinţă de comiterea unei asemenea fapte cu impact social deosebit, la săvârșirea unor fapte similare”, au arătat magistrații Judecătoriei.Aceștia au apreciat că o pedeapsă de un an și cinci luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani reprezintă o sancțiune mai adecvată. Sentința Judecătoriei a fost contestată de Paniță, procesul urmând să se reia în fața Curții de Apel la începutul lunii viitoare…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sofer-beat-aproape-de-coma-la-volan-pe-strada-nicolina-dar-drept-si-coerent-de-ziceai-ca-i-treaz-perfect-pana-si-judecatorii-l-au-iertat–1724365.html
deci … de aia e necesar ca legea sa fie modificata cu „dovedirea influentei” …