Un dezvoltator imobiliar va construi un pod rutier în zona Veneția. Scopul este de a asigura accesul dinspre șos. Ciric la un teren unde va fi construit un complex major cu locuințe. Podul va fi donat Primăriei, conform parteneriatului încheiat între cele două părți.
Municipalitatea a autorizat, în luna ianuarie, construirea unui ansamblu imobiliar în zona Veneția. Blocurile vor avea un regim de până la 10 etaje și vor găzdui circa 830 de apartamente. Una dintre problemele proiectului constă în accesul deficitar: în acest sens, în 2024, a fost încheiat un protocol între Primărie și DP Rezidențial SRL, firma asumându-și construirea unui pod pe cheltuială proprie. Autorizația emisă în luna ianuarie 2025 prevede că niciunul dintre tronsoanele de bloc nu va putea fi recepționat (nici măcar parțial) dacă investitorul nu va efectua lucrări de infrastructură în zonă.
Podul va avea o lungime de aproape 40 metri
În paralel cu dosarul de autorizare depus la Primărie, investitorul a început și demersurile pentru avizarea documentației necesare în vederea construirii podului peste canalul de evacuare Ciric III. „Podul va avea 4 benzi de circulație, fiecare cu o lățime de 3,9 m și 2 trotuare laterale cu lățimi de 2,8 m fiecare. Podul va avea o structură de rezistență din grinzi prefabricate cu corzi aderente, dală de suprabetonare și cale rutieră din mixtură asfaltică”, se precizează în documentația depusă de DP Rezidențial la instituțiile avizatoare…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pod-cu-patru-benzi-de-40-de-metri-peste-raul-ciric-premiera-un-investitor-il-va-construi-apoi-il-va-dona-primariei–1724370.html