TERIBILIȘTI… Trei bârlădeni au intrat în casă peste o bătrână de 82 de ani și i-au furat banii strânși pentru zile negre. Este vorba despre doi minori, unul elev în clasa a VII-a, beneficiar al Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad, iar celălalt, elev în clasa a IX-a, din Blăgești, precum și un bărbat în toată firea, din Bârlad. Aceștia au pus la cale un plan inspirat din filmele de acțiune: și-au acoperit fețele cu cagule, iar mâinile cu câte o pereche de mănuși și au sărit gardul în locuința victimei. Au tăiat cablul de la telefonul fix și, folosindu-se de o șurubelniță, au forțat sistemul de închidere a ușii de la intrare. Profitând de faptul că bătrâna se afla lângă pat, bârlădenii au luat o pătură de pe podea, au acoperit-o pe victimă cu pătura și, în timp ce unul dintre ei s-a urcat peste ea, imobilizând-o, ceilalți au început să caute banii prin casă. Au găsit 9.170 lei pe care i-au împărțit ulterior între ei. De frică să nu le fie găsiți banii, i-au ascuns pe unde au putut: o parte în tavanul camerei în care locuia unul dintre minori, o parte sub o scândură de la baie, iar o altă parte, în curte, sub o grămadă de fecale de animale. Chiar dacă doi dintre ei sunt minori, instanța a hotărât să îi pedepsească trimițându-i la închisoare. Astfel, cei doi elevi au fost condamnați la câte doi ani de închisoare, iar adultul, la trei ani și șase luni de închisoare. Minorul de 14 ani își va ispăși pedeapsa la Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești. Ba mai mult, acesta va trebui să plătească, în solidar cu Complexul de Servicii Comunitare nr. 2, 1500 lei – cheltuieli judiciare. Ceilalți doi își vor ispăși pedeapsa la Penitenciarul Vaslui și, de asemenea, vor trebui să plătească câte 1.500 lei cheluieli judiciare.
Tâlhăria a avut loc anul trecut, la sfârșitul lunii septembrie. Cei trei o cunoșteau pe femeie și știau că e victima “perfectă”, deoarece este în vârstă și nu se poate apăra. Astfel, au pus la cale un plan pentru a intra peste ea în casă și pentru a-i sustrage banii strânși cu greu pentru zile negre. “Cunoscând că persoana vătămată are 82 de ani și se deplasează cu dificultate, inculpații au hotărât să o contacteze telefonic și să îi solicite să se deplaseze la una dintre porțile imobilului, motivând că sunt de la compania de cablu RDS și trebuie să efectueze niște reparații la locuința acesteia. Scopul inculpaților era acela de a îndepărta cât mai mult persoana vătămată de locuință, pentru a pătrunde în interior, a sustrage bani și a părăsi imobilul înainte ca aceasta să revină din locul în care i se solicitase prezența. Unul dintre inculpați a apelat persoana vătămată, pe telefonul fix, spunându-i că este de la firma de cablu RCS-RDS și dorește să vină la locuința sa, pentru a remedia o defecțiune tehnică, îndrumând-o să deschidă poarta amplasată în spatele locuinței. În timp ce se deplasa spre poartă, pentru a o descuia, persoana vătămată a observat o persoană de sex masculin ce purta un hanorac cu glugă, care a traversat în alergare curtea locuinței sale și a sărit gardul, ieșind pe drumul public. Persoana vătămată a realizat că apelul telefonic primit a fost suspect, deoarece nu semnalase niciun deranjament la firma de cablu, astfel că a contactat-o telefonic pe vecina sa, pentru a-i relata cele întâmplate. Martora s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate (între cele două locuințe fiind o distanță de aproximativ 100 de metri), iar în imediata apropiere a domiciliului acesteia, s-a întâlnit cu unul dintre inculpați, care a întrebat-o unde se deplasează. Martora a stat la domiciliul persoanei vătămate până în jurul orelor 14:30, după care s-a deplasat la domiciliul său. Datorită intervenției martorei, care s-a deplasat la locuința persoanei vătămate, cei trei inculpați nu au mai putut pătrunde în imobil pentru a sustrage bani”, se arată într-o hotărâre a Judecătoriei Bârlad.
Percheziții acasă la inculpați: 3000 lei găsiți sub o grămadă de fecale animale
Cei trei au revenit seara, pentru că știau că bătrâna locuiește singură. “În jurul orei 20:00, inculpații C. M., R. I. A. și S. G. s-au deplasat la locuința persoanei vătămate, având fețele acoperite cu cagule, mâinile acoperite cu mănuși și au pătruns în interiorul imobilului, folosind o șurubelniță, cu ajutorul căreia, unul dintre inculpați a forțat sistemul de închidere a ușii de la intrare. Anterior pătrunderii în locuință, inculpatul R. I. A. a tăiat, din exterior, cablul de la linia telefonică fixă. Profitând de faptul că persoana vătămată se afla lângă pat, inculpații au luat de pe sol o pătură și au împins-o pe pat, au acoperit-o cu pătura, iar unul dintre inculpați a imobilizat-o, urcându-se peste aceasta. În timp ce persoana vătămată se afla imobilizată la pat, ceilalți doi inculpați au început să caute bani, răvășind lucrurile din interiorul locuinței, până în momentul în care, în interiorul unei role au găsit un recipient de plastic în care se afla suma de 8.000 lei, iar într-un alt recipient din plastic, ce se afla pe masă, au găsit suma de 1.170 lei. După găsirea sumelor de bani, inculpații C. M., R. I. A. și S. G. și-au însușit banii găsiți și au părăsit locuința persoanei vătămate, deplasându-se la locuința celui din urmă, unde au împărțit suma de bani sustrasă. La data de 01.10.2024 au fost efectuate două percheziții domiciliare, la locuințele inculpaților, ocazie cu care au fost constatate următoarele: în camera în care locuiește inculpatul R. I. A., într-un loc mascat din tavanul camerei, a fost descoperită suma de 2.949 lei, iar asupra sa, acesta avea suma de 151 lei, sume sustrase de la persoana vătămată. Într-un grajd, amplasat în curtea imobilului aparținând inculpatului S. G., sub o grămadă de fecale animale, a fost găsită o pungă, conținând suma de 3.000 lei. De asemenea, la domiciliul inculpatului S. G., sub o scândură de la grupul sanitar al locuinței, a fost găsită suma de 3.070 lei”, se arată într-o hotărâre a Judecătoriei Bârlad.
Judecătoria Bârlad: “este necesară și eficientă, pentru reeducarea acestora, izolarea lor pentru o perioadă din anturajul și mediul din care provin”
SENTINȚE PE MĂSURĂ…Instanța a fost nemiloasă cu cei trei bârlădeni pe care i-a condamnat la închisoare: minorii au primit câte doi ani de închisoare, iar prietenul lor, trei ani și șase luni de detenție: “Instanța reține că gravitatea faptei comise de cei trei inculpați reiese și din modul cum au acționat aceștia și din perseverența lor în comiterea infracțiunii. Astfel, deși inițial planul de a pătrunde în locuința victimei le-a fost întrerupt de apariția unei vecine, aceștia au revenit la lăsarea serii, și-au acoperit fețele pentru a nu fi recunoscuți și au mai exercitat și acte de violență asupra unei femei în vârstă de 82 ani, care oricum nu putea opune vreo rezistență, creîndu-i acesteia suferințe fizice și psihice inutile, care puteau avea consecințe tragice. Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate. Instanța mai reține că, deși atitudinea inculpaților pe parcursul procesului penal a fost una în principiu sinceră și cooperantă, aceștia nu au reușit să formeze convingerea instanței că în mod real conștientizează gravitatea faptei comise. Având în vedere fapta comisă, dar și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat în parte, instanța apreciază că este necesară și eficientă pentru reeducarea acestora, izolarea lor pentru o perioadă din anturajul și mediul din care provin”, se arată în decizia Judecătoriei Bârlad.
Sunt o suta de salariați la Centru plătiți din banii noștri, ai sclavilor, ca să aibă grijă de 10 infractori care vin peste tine-n in casa si-ti iau gatu’!!! Cazacu are salariu de 200 milioane net în mana, plus cota parte din șpagă pentru ORICE POST DIN DGASPC!!!! Are și certificat dat de boarfa împărăteasa șefa tiroanca, cea care da certificate doar în funcție de interese politice!! Șefii dgaspc sunt mana-n mana cu șefii casei de pensii si-si baga p.la in sclavii cotizanți si-n drepturile pe care acestea le au cand vor sa si le obtina!!! Nu te poti pune cu zeitatile tiroanca, isabel si cazacu!!!!! Ei taie si spanzura!!!!!!!!Of, of, ce-as dezvalui io niște mega kkaturi, in dumnezairea voastra de banditi parsivi, hoti si profitori!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!