Un avion de transport medical de mici dimensiuni, cu șase persoane la bord, s-a prăbușit în Philadelphia, la scurt timp după decolare, vineri, a anunțat Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA, transmit sâmbătă dpa și Reuters.
Compania care opera zborul, Jet Rescue Air Ambulance, cu sediul în Mexic și având licență de operare în SUA, a confirmat că aeronava avea patru membri ai echipajului, un copil ca pacient și mama acestuia.
‘În acest moment, nu putem confirma existența niciun supraviețuitor’, a transmis compania într-o declarație.
Toate cele șase persoane din avion proveneau din Mexic, a declarat Ministerul de Externe mexican.
Copilul era o fată care urma să fie dusă acasă, în Tijuana, a declarat Shai Gold, care lucrează la strategia corporativă cu Jet Rescue Air Ambulance, pentru CNN. Mama fetei se afla și ea la bord, a confirmat el…https://agerpres.ro/social/2025/02/01/sua-un-avion-de-transport-medical-cu-sase-persoane-la-bord-s-a-prabusit-in-philadelphia–1418438