EVENIMENT… Vineri, 31 ianuarie 2025, începând cu ora 13:00, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui va găzdui o conferință deosebit de interesantă, intitulată „Moldova după 1859. Integrare sau uitare?”. Evenimentul aduce în prim-plan o temă rar abordată, explorând impactul unirii Moldovei cu Țara Românească asupra economiei și dezvoltării regiunii. Conferința va beneficia de prezența a două personalități marcante ale domeniului academic. Istoricul Liviu Brătescu, cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, va oferi o perspectivă documentată asupra transformărilor sociale, politice și culturale din Moldova după 1859. Evenimentul va fi coordonat de prof. univ. dr. Constantin Dram, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere.
Unirea Principatelor din 1859 a reprezentat un moment istoric crucial, marcând nașterea României moderne. Cu toate acestea, procesul nu a fost lipsit de sacrificii pentru Moldova. Deși la acel moment era cea mai dezvoltată regiune a țării, cu o infrastructură economică și instituțională superioară, Moldova a pierdut treptat supremația politică, economică și culturală în favoarea Țării Românești. Strămutarea capitalei la București, percepută ca o necesitate strategică, a fost un compromis dureros pentru orașul Iași, care și-a văzut statutul diminuat. Cu toate acestea, sacrificiile Moldovei au fost fundamentale pentru consolidarea unui stat național unitar. Subiectul rămâne însă unul sensibil, mai ales în contextul diferențelor economice și culturale resimțite până astăzi. Conferința își propune să analizeze această dualitate istorică și să răspundă unor întrebări esențiale: Cât de mult au sacrificat moldovenii pentru înfăptuirea Unirii? Această conferință reprezintă o oportunitate potrivită de a reflecta asupra modului în care integrarea în cadrul unui stat modern a influențat evoluția Moldovei. Intrarea este liberă, iar organizatorii îi încurajează pe toți cei interesați de istoria regiunii noastre să participe la acest eveniment de excepție.
MOLDOVA ERA LA MOMENTUL UNIRII MAI DEZVOLTATĂ ECONOMIC DECÂT MUNTENIA
Unirea din 1859 a fost un moment deosebit de important în istoria românilor, dar și o etapă controversată, în special pentru moldoveni. Deși astăzi este considerată o împlinire a idealului național, la acea vreme, unirea nu a fost susținută de toți românii. În special în Moldova, a existat o opoziție puternică față de acest proces, care era perceput de unii drept o pierdere a independenței și a statutului de principat separat. Mulți moldoveni, inclusiv personalități importante din rândul boierilor și intelectualilor, au văzut în unire o subjugare a Moldovei de către Muntenia. Moldova era, la acel moment, mai dezvoltată economic și cu o infrastructură mai bine pusă la punct decât Țara Românească. Boierii moldoveni se temeau de pierderea privilegiilor și de mutarea centrului de putere de la Iași la București. Aceste temeri nu erau nefondate, având în vedere că, după 1859, toate instituțiile centrale ale noului stat au fost stabilite în capitala Munteniei.
Separatismul moldovean
Mișcarea antiunionistă din Moldova a fost una intensă și bine organizată, cu susținerea unor figuri importante precum Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi. Aceștia considerau că unirea era mai degrabă o anexare decât o fuziune egală între cele două principate. Unul dintre cele mai cunoscute texte separatiste ale vremii, scris de Nicolae Istrati, susținea că interesele Moldovei vor fi ignorate într-un stat unitar, iar Iașiul și întreaga regiune vor deveni periferii ale unui stat dominat de București. Această mișcare a fost amplificată și de sprijinul extern al Imperiului Austriac, care se opunea consolidării unui stat român puternic la granițele sale. Finanțarea publicațiilor antiunioniste și susținerea directă a unor lideri moldoveni separatiști, precum Nicolae Vogoride, au fost parte a strategiei austriece de a destabiliza procesul unirii.
Unirea a fost un sacrificiu pentru Moldova
SACRIFICIUL CONTINUĂ… În pofida opoziției, unioniștii au reușit să cîștige, mai ales datorită sprijinului popular și al unor figuri proeminente precum Mihail Kogălniceanu. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate a reprezentat un compromis istoric, dar și începutul unei perioade de transformări pentru Moldova. În 1862, centralizarea statului român a dus la pierderea statutului de capitală pentru Iași și la mutarea instituțiilor importante la București. Moldova a pierdut astfel supremația politică, economică și culturală de care se bucurase anterior. Unirea a fost un sacrificiu major pentru moldoveni, care au renunțat la statutul lor privilegiat pentru a crea un stat modern și unit. Acest sacrificiu continuă să fie resimțit, iar decăderea economică și culturală a Moldovei după unire rămâne un subiect sensibil. Cu toate acestea, unirea a fost esențială pentru formarea statului român modern și pentru împlinirea idealurilor naționale, chiar dacă prețul plătit de Moldova a fost unul ridicat.
Revolta și nemulțumirile post-unire
RĂNI ADÂNCI… Nemulțumirile moldovenilor nu s-au încheiat odată cu unirea. În 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, mișcările separatiste au culminat cu o revoltă violentă la Iași. Sute de oameni, în frunte cu mitropolitul Calinic Miclescu, au protestat împotriva venirii unui domn străin, Carol I, și au cerut separarea Moldovei de restul principatului. Revolta a fost înăbușită brutal, însă nemulțumirile au rămas adânc înrădăcinate în conștiința colectivă. Deși au trecut aproape două secole de la unirea principatelor, regiunea Moldova resimte și astăzi consecințele economice și lipsa dezvoltării. Însă, unirea a însemnat și sacrificii, pe care moldovenii și le-au asumat, iar astăzi, România există datorită sacrificiilor făcute de unioniști.
