RĂZBUNARE… Nu mică i-a fost mirarea polițistului bârlădean de la Ordine Publică, care a ajuns pe mâna procurorilor Direcției Generale Anticorupție, după ce a aflat cine este, de fapt, persoana care l-a turnat. Conform surselor, cea care i-a făcut plângere este o femeie de afaceri din Bârlad, cu care polițistul era căsătorit a doua oară. Se pare că la mijloc ar fi vorba de o răzbunare. Aceasta era geloasă că polițiștul se afișa prin oraș cu amanta. Întreaga poveste a ieșit la iveală la sfârșitul săptămânii trecute, când soția a doua a lui Costel C l-a turnat la DGA că are activități comerciale incompatibile cu funcția pe care o deține. Aceasta a pus la dispoziția anchetatorilor contracte, semnături de primire de avizul de însoțirea mărfii, etc. Polițistul din Bârlad încerca astfel să facă un ban în plus pe lângă salariu, mai ales că avea boala “gagicuțelor”. Faptul că polițistul nu prea se ferea să se ocupe personal de firma în cauză, făcând diverse operațiuni financiare, nu a putut trece neobservat, astfel că pe 15 ianuarie, acesta a fost vizat de mai multe percheziții, iar, ulterior, a fost pus sub control judiciar. „Miercuri, 15 ianuarie 2025, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au efectuat 3 percheziții domiciliare, dintre care una la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui – Poliția Municipiului Bârlad, precum și 4 percheziții auto într-o cauză penală privind suspiciuni de săvârșire a unor activități economice incompatibile cu funcția de către un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Bârlad. Astfel, tot ieri, a fost pus în executare un mandat de aducere față de agentul de poliție și o ordonanță de ridicare de obiecte și înscrisuri necesare probatoriului cauzei. În fapt, pe parcursul anului 2024, polițistul ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prin aceea că a administrat de facto o societate comercială cu sediul în municipiul Bârlad. Ca urmare a audierilor, față de polițist s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Se știe ca a existat o adevărată mafie în politia Bârlad de pe vremea când era Chelaru comandant, a fost ajutat de prietenii de la DGA sa scape basma curata acest penal. Acum pierde procese cu polițiștii locali care au fost dați afară ilegal. Și acum exista o mafie, cum își fac vile, mașini, vacante de lux. Șacalii de la rutiera nu se mai satura, și au făcut cuib la clubul de fotbal. DGA știe, toți știu. Șefi puși politic. Trafic de tigari și proxenetism
Cati bani și spații comerciale a dat Dabija să facă nora polițistă ?? Habar nu aveti dar unii comandanți nu pierd vremea cu afaceri . Bravos hahalero
Există D.G.A.? Până acum ce au făcut(ca să nu zic ce au belit)? Și ăștia din DGA tot la fel sunt. Corb la corb nu scoate ochii!
POLIȚIA romăna este o instituție MAFIOTĂ un GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT punct !
Asemenea specimene se încadrează în Poliția Română..fără o verificare corespunzătoare!
Și-a depus dosarul de pensionare?
Da ca ei ceilalți rutieriati spagari
Și eu credeam ca a fost turnat de un coleg „fost ofițer DGA” hi hi hi
Ce mișto! Pe ceilalți cine ii toarnă? Tot amantele? Pe Tenie? Sava? Fina, amanta.