La 550 ani de la bătălia de la Podul Înalt, Muzeul Județean a oferit plachete aniversare fără număr, inclusiv unora care nu au nicio legătură cu istoria (FOTO)
ISTORIE… Manifestarea dedicată celor 550 de ani de la cea mai importantă victorie împotriva otomanilor, cea de la Podul Înalt, s-a asemănat foarte mult cu o activitate școlărească. După slujba oficiată de un sobor de preoți, a avut loc o întrecere a discursurilor politicienilor prezenți la eveniment; unii au citit de pe foaie, alții au improvizat pe loc, însă niciunul nu s-a evidențiat în mod special. La final, toți au fost premiați. Și nu doar ei, ci și alți invitați prezenți. Ca nu cumva să se supere vreunul dintre ei că n-a fost băgat în seamă, directoarea muzeului le-a oferit câte o plachetă tuturor reprezentanților de instituții prezenți la eveniment. Aceasta i-a invitat în față pe președintele și vicepreședinții Consiliului Județean și i-a rugat să rămână împreună pentru înmânarea plachetelor, astfel încât “să onorăm memoria marelui nostru domnitor Ștefan cel Mare și a moldovenilor săi, a trecerii celor 550 ani de la cea mai reușită bătălie a creștinătății, atunci când Papa l-a numit pe Ștefan <atlet al lui Hristos>“. Dacă în cazul unora putem înțelege decizia, la mijloc fiind vorba despre o lungă colaboare interinstituțională, în cazul altora e mai greu să ne dăm seama. Spre exemplu, în cazul senatoarei Victoria Stoiciu e de neînțeles de ce doar ea a primit placheta aniversară, în condițiile în care mai erau și alți parlamentari prezenți. La fel de inexplicabil este și gestul de a acorda plachetă aniversară altor invitați precum șeful Inspectoratului de Poliție Vaslui, șeful Inspectoratului de Jandarmi Vaslui sau unui comandant de armată din Republica Moldova.
Prezent la eveniment, prof. univ. dr. Cătălin Turliuc a vorbit despre ce înseamnă bătălia de la Podul Înalt în istoria românilor: “Și Ștefan cel Mare, și această bătălie au reprezentat pentru noi repere, repere ale unui destin istoric, care nu întotdeauna ne-a fost prielnic. Ștefan cel Mare, în lunga sa domnie, a luptat doar 13 ani împotriva otomanilor, dar a avut aliați, a schimbat tabere în funcție de interesele pe care Moldova le solicita. A fost un mare luptător, un mare credincios. Cred că momentul pe care îl trăim astăzi și care va fi repetat atâta vreme cât națiunea română va dăinui, este cel care ne înrădăcinează, ne crează identitate, ne dă speranța că împreună vom fi puternici, că împreună vor rezista tuturor vicisitudinilor și că, iată, timpurile istorice pe care le trăim și o apoftegmă pe care istoricii mereu o rostesc, “să ferească Dumnezeu să trăim timpuri istorice” se apropie de noi. Trebuie să înțelegem că maniera în care Ștefan a știut să-și ocrotească țara și să fie părinte al patriei sale, al supușilor săi, este o pildă. Memoria noastră socială, din păcate, nu este foarte lungă. Chiar dacă obișnuim adesea să facem referință la trecut, de multe ori, cei care o fac, o fac din complezentă, neînțelegând dimensiunea la care înaintașii noștri s-au ridicat. (…) Faptul că această bătălie s-a desfășurat iarna, atipic pentru acele vremuri, ne arată graba cu care sultanul l-a trimis pe Suleiman Hadâm, aflat în campanie în Albania, pentru a liniști lucrurile, pentru a-l pedepsi pe Ștefan cel Mare și Moldova. Vreau să vă reamintesc tuturor că de multe ori s-a evocat plata tributului, începută de Petru Aron. Tributul pe care îl plătea Moldova era de 2000 de galbeni. Un galben are dimensiunea unei unghii. Ca să aflați ce însemna, gândiți-vă că un oraș precum Ragusa plătea 5000 de galbeni. Iată, deci, că nu doar criteriul economic a fost fundamental. Ștefan cel Mare a știut cu cine să se alieze chiar dacă nu toți aliații săi l-au sprijinit așa cum ar fi trebuit. În această bătălie de la Vaslui, alături de oastea domnească, de steagurile boierești, de vitejii, Ștefan cel Mare a fos sprijinit de 5000 secui, de 1800 unguri și de 2000 de polonezi. Cifrele vehiculate în istorie au fost puse sub semnul îndoielii. Istoriografia de azi revine mereu asupra cifrelor, în măsura în care, știți cu toții, cifrele nu mint, dar mincinoșii mint cu cifre”, a spus prof. univ. dr. Cătălin Turliuc în cadrul manifestării de ieri.
Lista oficialităților care au primit plachete aniversare – 550 ani de la cea mai importantă bătălie împotriva otomanilor – Podul Înalt:
Brigada 15 Mecanizată “Podul Înalt” – generalul Claudiu Mădălin Tamaș
Părintele Cosmin Gubernat, reprezentantul Preasfinției Sale Episcop Ignatie
Comandant din Republica Moldova
Senatoarea Victoria Stoiciu
Subprefectul Dorin Apostu
Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui
Inspectorul general școlar Cristiana Botan
Colonelul Ciprian Luncanu – șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi
Comisar șef Dan Pelin – șeful Inspectoratului de Poliție Vaslui
Colonelul Bighiu Ionuț-Cezar – Centrul Militar Județean
ISU „Podul Înalt” al județului Vaslui a fost reprezentat la aceste manifestări, a depus separat o coroană la monument, a emis un comunicat de presă și a transmis live pe una dintre rețelele de socializare, mare parte din eveniment. Este adevărat că instituția nu a primit nicio „distincție”, însă aprecierile nu constau doar în nominalizarea sau înmânarea unei distincții.
Gura lumii spune că, anumite persoane decidente în județ sunt extrem de nemulțumite de faptul că ISU Vaslui chiar își face treaba și închide restaurantele, depozitele sau magazinele celor care sar calul și încalcă prevederile HG 915.
Se poate observa ca ISU Vaslui este în cădere libera inca de pe vremea lui Tătaru numit și cel mai slab Inspector șef din istoria pompierilor Vasluieni. ISU Vaslui ar trebui sa contribuie la dezvoltarea județului și la păstrarea locurilor de munca ale angajaților, sa îndrume operatorii econimici, nu sa-I închidă. Acum, asa s-a ajuns sa depună coroane separat???????
Gura lumii HG 915….sa prezinte public autorizatiile de securitate la incendiu de la sediile inchiriate unde isi desfasoara ei acum activitatea, sa vedem daca au. Asteptam autorizatia si de la sediul modernizat din Barlad si din Vaslui cand va fi gata. Daca nu punem sigilii.
Șaormarul Mustafa din București,de ce nu a primit o plachetă?A rezistat eroic la asaltul celor doi ghiauri parlamentari de Vaslui.Jupâneasa Candachia a uitat?
Dacă învie Stefan, toți aia care au luat plăcute, ar fi executați pentru trădare de țară, inclusiv, cine le a dat plăcuțele. Nu va este rusine deloc, chiar vă bateți joc de memoria voievodului😡
Niste impostori, parveniți🤮🤮
Deci asta a fost un eveniment facut din bani publici unde au fost premiati doar bugetari si au fost prezenti doar bugetari. Nimic privat. Cum e posibil asa ceva? De ce aceste persoane platite din bani publici isi permit asemenea dezmat, cand tara numai are bani de nimic. Responsabilii trebuie sanctionati urgent.
Unii au niște fețe de proști încât te face să te întrebi cum au ajuns în asemenea funcții. Lu Raisa Enachi de ce nu i au înmânat o plachetă aniversară?
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Ce merite o fi având doamna Victoria Stoiciu, senator PSD de Vaslui, ca să primească plachetă, iar ceilalți senatori și deputați de Vaslui nu?
Având în vedere militantismul dânsei (vezi linkul de mai jos) pot bănui că Ștefan cel Mare și SFÂNT se întoarce în mormânt…!
https://www.vremeanoua.ro/poti-fi-un-bun-roman-si-daca-esti-gay-cine-este-victoria-stoiciu-candidata-trimisa-de-ciolacu-sa-candideze-la-vaslui-o-militanta-pentru-drepturile-lgbt-care-a-b/
ISU „Podul Înalt” al județului Vaslui a fost reprezentat la aceste manifestări, a depus separat o coroană la monument, a emis un comunicat de presă și a transmis live pe una dintre rețelele de socializare, mare parte din eveniment. Este adevărat că instituția nu a primit nicio „distincție”, însă aprecierile nu constau doar în nominalizarea sau înmânarea unei distincții.
Gura lumii spune că, anumite persoane decidente în județ sunt extrem de nemulțumite de faptul că ISU Vaslui chiar își face treaba și închide restaurantele, depozitele sau magazinele celor care sar calul și încalcă prevederile HG 915.
Se poate observa ca ISU Vaslui este în cădere libera inca de pe vremea lui Tătaru numit și cel mai slab Inspector șef din istoria pompierilor Vasluieni. ISU Vaslui ar trebui sa contribuie la dezvoltarea județului și la păstrarea locurilor de munca ale angajaților, sa îndrume operatorii econimici, nu sa-I închidă. Acum, asa s-a ajuns sa depună coroane separat???????
Gura lumii HG 915….sa prezinte public autorizatiile de securitate la incendiu de la sediile inchiriate unde isi desfasoara ei acum activitatea, sa vedem daca au. Asteptam autorizatia si de la sediul modernizat din Barlad si din Vaslui cand va fi gata. Daca nu punem sigilii.
Șaormarul Mustafa din București,de ce nu a primit o plachetă?A rezistat eroic la asaltul celor doi ghiauri parlamentari de Vaslui.Jupâneasa Candachia a uitat?
O reuniune intre mafioti…corupti si tradatori …traiasca VEVERITZA DE VASLUI si toate astea …..pe cheltuiala sclavilor de rànd
Veveritza are Nr la mașină XXX….asta înseamnă șmecherie….
Dacă învie Stefan, toți aia care au luat plăcute, ar fi executați pentru trădare de țară, inclusiv, cine le a dat plăcuțele. Nu va este rusine deloc, chiar vă bateți joc de memoria voievodului😡
Niste impostori, parveniți🤮🤮
La sule camarazi, la sule!!!
Este musai să se schimbe ceva la acest muzeu, se cheltuie bani cu nemiluita și rezultatele se văd…… Doar fanfaronadă 🤮🤮🤮
Deci asta a fost un eveniment facut din bani publici unde au fost premiati doar bugetari si au fost prezenti doar bugetari. Nimic privat. Cum e posibil asa ceva? De ce aceste persoane platite din bani publici isi permit asemenea dezmat, cand tara numai are bani de nimic. Responsabilii trebuie sanctionati urgent.
Se angajează intre ei de zeci de ani, toți sunt neamuri, de ce sa nu se și premieze intre ei?
Da Cap de Pooorc ce caută pe acolo????? Iote ce fălci are retardatul!!!!
stradania conteaza
Cat teatru!
Noua ni se anuleaza votul si ei fac regii in care nu mai crede nimeni.
Unii au niște fețe de proști încât te face să te întrebi cum au ajuns în asemenea funcții. Lu Raisa Enachi de ce nu i au înmânat o plachetă aniversară?
Îhî. Și ISU – deși se numește „podul înalt” – nici n-a venit vreunul, nici n-a primit nimic.
Deci, niște gunoaie, in ochii unora…..
Penibili,jos este un viitor bazar pentru mici si bere,iar statuia in sine sta in bezna totala