spot_img
spot_img
-1.5 C
Vaslui
05-feb.-2025

La Vaslui se produc peste două milioane de ouă pe zi și cele 3 abatoare ar hrăni cu carne de pasăre toată Moldova

- Advertisement -

AVEM CU CE NE MÂNDRI… Industria vasluiană de carne de pasăre a evoluat constant în ultimii ani și este una dintre cele mai performante din punct de vedere tehnologic, la nivel național. Producem 2 milioane de ouă pe zi și creștem 8 milioane de pui pe serie. În județul Vaslui, la fel ca în toată țara, consumul de carne de pasăre a crescut și el, spre deosebire de carnea de porc, unde se înregistrează un ușor declin. Din fericire, producătorii de carne de păsare din județul Vaslui au dezvoltat un sistem prin care controlează întregul proces, de la producerea furajelor combinate, la creșterea păsărilor în ferme, abatorizare și apoi procesarea cărnii, fapt ce a contribuit la configurarea unei piețe cu jucători locali puternici, cum ar fi Vanbet, Safir sau Morandi, care și-au modernizat companiile și au investit constant în produse noi. În aceste condiții, nu e de mirare că produsele acestor companii, de pe rafturile magazinelor din toată țara sunt foarte apreciate de consumatori.

Consumul de carne din România depășește anual 74 de kilograme per capita, cifră care plasează țara noastră în a doua jumătate a clasamentului european, conform calculelor făcute pe baza unui infografic realizat de Visual Capitalist. Campioanele consumului sunt Portugalia și Spania, acolo unde fiecare locuitor cumpără de două ori mai multă carne decât cumpără românii. Însă, un punct comun al României cu țările din Peninsula Iberică, dar și cu alte țări precum Ungaria și Polonia este consumul mare de carne de porc. Fiecare român consumă anual 34,5 kg de carne de porc, alte 24  kg de carne de pui și 8,3 kg de carne de pește, conform Visual Capitalist, care citează date ale Food and Agriculture Organization for United Nations(FAO). Numai că dacă vom compara cifrele actuale cu cele de acum zece ani, vom constata că producția cărnii de pui este în creștere, în timp ce a cărnii de porc cunoaște un ușor regres.

Județul Vaslui, loc fruntaș pe țară la producția de carne de pui

Atunci când vine vorba despre industrie, județul Vaslui nu se poate lăuda cu mari realizări, însă o ramură a crescut constant în ultima perioadă, cea a industriei alimentare, și în mod special cea a industriei cărnii de pasăre. Iar un mare merit pentru asta îl au conducerile companiilor Vanbet, Safir și Morandi, care au investit enorm, în ultimii ani, în tehnologiile ultra-moderne, astfel că azi, puii crescuți pe meleaguri vasluiene și sacrificați tot aici se vând peste tot în Europa, carnea lor fiind foarte apreciată. Vasluiul produce 8 milioane de pui pe serie, care se abatorizează în 3 unităși, la Banca, la Lipovăț și la Vaslui.

Fermele Moraru, premiate la nivel național 

Business-ul administrat de Alina și Cătălin Moraru, parte a grupului Morandi, are o istorie de peste 30 de ani în sectorul avicol. De-a lungul anilor, compania a investit peste 30 de milioane de euro în modernizarea fermelor de păsări și a abatorului propriu, ajungând la 7 ferme de creștere a păsărilor pentru carne și ouă și o capacitate de producție de 50.000 de tone pe an. Fermele Moraru comercializează 7 branduri de produse din carne și ouă în rețeaua de magazine proprii și în marile lanțuri de magazine, având o echipă formată din 400 de angajați. Anul acesta, Fabrica de carne Morandi a obținut locul al treilea în Topul Național al Firmelor, pentru activitatea de procesare a cărnii de pui, pe categoria intreprinderilor mari, conform clasamentului realizat de Camera de Comerț și Industrie a României. “Aceasta performanță confirmă angajamentul companiei față de calitate, siguranța alimentară și investițiile constante în tehnologii de ultimă generatie”, a declarat Alina Moraru, Manager Marketing și Proiecte Fermele Moraru.

Vanbet, cel mai mare producător român de ouă, un milion pe zi

O altă companie vasluiană, foarte apreciată la nivel național este Vanbet, care în ultimii patru ani și-a dublat cifra de afaceri. Dacă în 2019, producătorul de carne de pui controlat de antreprenorul Fănel Bogos realizase o cifră de afaceri de 219 milioane lei (circa 46 mil. euro), în 2023 compania a raportat o cifră de afaceri de 445 milioane lei (aproximativ 90 mil. euro). În prezent, comania Vanbet deține 40 de ferme în șapte județe din țară: Vaslui, Galați, Iași, Buzău, Prahova, Ialomița și Constanța, unde lucrează peste 1.600 de persoane. În ceea ce privește capacitate de producție, vorbim de 4 milioane de pui pe serie (două luni) și de un milion de ouă pe zi, Vanbet fiind cel mai mare producător român de ouă din țară. De curând, omul de afaceri Fănel Bogos a investit o sumă considerabilă în abatorul de păsări, dublându-i practic capacitatea, de la 5.000 la 10.000 de pui sacrificați pe oră, dar și în cele patru stații de compostare dejecții, din Vaslui, Bârlad, Galați și Buzău, unde reușește să transforme găinațul de pasăre în pământ pentru flori.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri